Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

Boli produse de virusuri din fam. Parvoviridae 141
7.2. PARVOVIROZA PISICILOR
(Feline Panleucopenia, Cat Distemper – engl.; Panleucopenie der Katze – germ.)
M. RămneanŃu
Parvoviroza felină (PF) numită şi
gastroenterita infecŃioasă, panleucopenia
pisicii, agranulocitoza infecŃioasă sau ataxia
felină este considerată ca fiind una dintre cele
mai contagioase boli ale pisicilor fiind
caracterizată prin debut brusc, febră, anorexie,
depresie, leucopenie, vomituriŃie şi diaree urmată
de deshidratare şi moarte, în numeroase cazuri
(116).
Istoric
Boala este cunoscută de multă vreme, etiologia virală şi
transmisibilitatea prin filtrate de organe de la pisicile bolnave
fiind demonstrate încă din anul 1928 de către Verge şi
Cristoforoni (85).
Este răspândită pe tot globul, dar cu incidenŃă variabilă,
legată în special de densitatea populaŃiei feline. În România a
fost descrisă o epidemie gravă în Bucureşti, în anul 1933,
soldată cu un procent foarte mare de mortalitate (85).
Boala prezintă importanŃă în special prin procentul ridicat
de mortalitate pe care îl induce (85).
A fost semnalată şi în grădini zoologice, la feline sălbatice,
pierderile prin mortalitate la aceste animale fiind, de asemenea,
importante (23, 85, 116).
Etiologie
PF este produsă de un parvovirus specific
cunoscut sub denumirea de parvovirusul felin
(Feline parvovirus - FPV).
Nu a fost dovedită existenŃa pluralităŃii
antigenice în cazul FPV, dar au fost descrise
diferenŃe în ceea ce priveşte virulenŃa tulpinilor.
Din punct de vedere antigenic, FPV este strâns
înrudit (aproape identic) cu virusul enteritei
nurcilor (MEV). De asemenea, FPV prezintă
unele înrudiri antigenice cu CPV-2, dar faŃă de
care posedă şi proprietăŃi antigenice şi biologice
distincte (116).
Stabilitatea FPV la acŃiunea factorilor de
mediu este extrem de ridicată, putând supravieŃui
un an la temperatura camerei, mai ales dacă este
înglobat în particule organice. La 56°C rezistă 30
de minute, iar la temperaturi scăzute rămâne
viabil o perioadă foarte lungă de timp (43).
RezistenŃa virusului la acŃiunea substanŃelor
dezinfectante este de asemenea remarcabilă:
poate rezista la acŃiunea alcoolului 70% sau la
acŃiunea betadinei, a diferitelor soluŃii fenolice
sau a compuşilor cuaternari ai amoniului.
FPV este inactivat de hipocloritul de sodiu
6%, după un timp de contact de 10 minute la
temperatura camerei, precum şi de soluŃia de
formol 4% sau de glutaraldehidă 1%.
Spre deosebire de parvovirusul canin (CPV-
2), care poate fi cultivat în culturi celulare de
origine felină şi canină, FPV este replicabil doar
în culturi celulare de origine felină (105).
Sunt preferate culturile celulare renale de
pisică, unde, în urma replicării apare un efect
citopatic, manifestat prin formarea de celule
gigante multinucleate şi incluzii intranucleare de
tip Cowdry A (85, 116).
Green (43) precizează că, în ultimii ani, au
fost semnalate numeroase situaŃii în care cele
două variante ale parvovirusul canin (CPV-2a şi
CPV-2b) au putut fi izolate atât de la pisici
sănătoase, cât şi de la pisici care manifestau
simptome de panleucopenie. În contrast,
inocularea experimentală a FPV la câini aflaŃi la
vârsta de maximă receptivitate nu este urmată de
apariŃia de manifestări clinice (43).
Studii serologice şi de analiză secvenŃială a
genomului viral efectuate de Ikeda şi col. (48) în
Vietnam şi Taiwan au demonstrat implicarea
parvovirusului canin (CPV-2) în numeroase
episoade de panleucopenie felină. Autorii
precizează că mai mult de 80% din tulpinile
izolate în aceste cazuri erau de fapt tulpini CPV.
Aceste rezultate sunt în concordanŃă cu
numeroase alte cercetări care au condus la
concluzii similare. Într-o altă cercetare, Ikeda şi
col. (49) susŃin că, cu toate că CPV-2 cu
variantele sale cunoscute (2a şi 2b) nu a prezentat
în trecut tropism pentru organismul pisicilor,
situaŃia pare a se fi modificat în ultimii ani, CPV-
2a şi 2b dobândind abilitatea de replicare în
organismul pisicilor.
Mai nou, a fost raportată existenŃa unei a treia
variante a parvovirusului canin (CPV-2c), care
s-a dovedit patogenă pentru pisici, inducând
apariŃia semnelor clinice (81).
Nakamura şi col. (80), în urma unor cercetări
serologice care au utilizat reacŃii de
seroneutralizare şi inhibare a hemaglutinării, au
relevat existenŃa unui grad redus de imunitate