Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

312
Boli virotice şi prionice ale animalelor
efectul citopatic apărând, de multe ori, numai
după mai multe pasaje. Efectul citopatic are unele
caractere particulare pe unele tipuri de culturi
celulare, dar pentru identificarea certă a virusului
este nevoie, totuşi, de o reacŃie specifică. Aceasta
poate fi reacŃia de seroneutralizare pe culturi
celulare, IF directă cu anticorpi monoclonali sau
imunoelectromicroscopia.
Diagnosticul serologic este, probabil, cel mai
la îndemână pentru laboratoarele de diagnostic a
bolii şi, din această cauză, este şi metoda la care
se recurge cel mai frecvent. Are însă
inconvenientul că rezultatul furnizat este
întotdeauna retrospectiv, în sensul că un animal
infectat cu VGET poate fi diagnosticat serologic
numai după 2-3 săptămâni de la infecŃie.
Anticorpii neutralizanŃi apar în sânge după 8-10
zile postinfecŃios, ating un titru maxim după 21
zile şi se pot menŃine, la titruri descrecânde, până
la 18 luni. Din această cauză serodiagnosticul nu
se pretează pentru diagnosticarea unui focar
foarte recent de GET (apărut de câteva zile) şi
nici pentru diagnosticul bolii la purceii sugari, în
primele săptămâni de viaŃă, care încă nu au avut
timp să se pozitiveze serologic dar, în schimb, pot
să posede o imunitate pasivă, dobândită pe cale
colostrală.
EvidenŃierea anticorpilor se face, cel mai
adesea, prin reacŃia de virus neutralizare (VN), cu
tulpini standard bine adaptate la un tip de culturi
celulare, pe care produce şi efect citopatic (EC).
ExistenŃa anticorpilor în sângele cercetat inhibă
apariŃia EC, ca urmare a neutralizării virusului.
Probele de sânge se recoltează de la purcei în
vârstă de peste două luni, pentru a evita
depistarea unei eventuale imunităŃi pasive, ca
urmare a infecŃiei mai vechi suferite de
ascendenŃi.
Cu rezultate la fel de bune se poate folosi, în
locul testului de VN, testul ELISA, ambele fiind
capabile să distingă între anticorpii specifici
contra VGET şi VDEP, dar numai ELISA
distinge între infecŃiile cu VGET şi coronavirusul
respirator porcin (CVRP). IF, hemaglutinarea
pasivă şi alte teste sunt mai puŃin folosite.
Un test foarte simplu şi foarte concludent,
mult folosit în trecut, dar la care se mai recurge şi
astăzi în anumite circumstanŃe (55), îl reprezintă
bioproba pe purcei sugari în vârstă de până la 7
zile. Ca material patologic se foloseşte
supernatantul unui triturat de mucoasă intestinală,
trecut printr-un filtru bacteriologic, care se va
administra purceilor per os. Simptomele
caracteristice apar după numai 24-48 ore. Testul
este foarte sensibil dar nu îndeajuns de specific,
pentru că şi virusul DEP şi chiar rotavirusurile
pot reproduce în acest fel boala.
Tratament
Un tratament etiologic, cu aplicabilitate
practică, nu a fost încă pus la punct.
Unele rezultate au fost obŃinute cu substanŃe
antivirale, ca isathiazona şi amantadina, sau cu α
interferon uman (Potopalsky 1983, Dimitrov
1982 şi Cummins 1995, citaŃi de Barbara Straw şi
col. - 43) dar eficienŃa economică a unor
asemenea metode este greu de demonstrat.
Prin administrarea pe cale orală a unor
antibiotice active în special faŃă de flora
microbiană Gram negativă, sau a unor
chimioterapice, se poate obŃine o oarecare
reducere a mortalităŃii, mai ales la purceii mai
mari de două săptămâni, la care şi aşa
mortalitatea nu este prea ridicată, prin
combaterea florei bacteriene oportuniste, cu
referire specială la E. coli.
De mare importanŃă este ca, pe durata
epidemiei să li se asigure purceilor un mediu
ambiant favorabil, uscat şi cald (30-34˚C), cu apă
la discreŃie.
Administrarea parenterală de electroliŃi şi
lichide nutritive reduce mortalitatea dar ridică
problema rentabilităŃii operaŃiunii.
Serul sau sângele de convalescent,
recomandat de unii şi utilizat pe scară largă la un
moment dat, inclusiv în Ńara noastră, pare lipsit de
eficacitate după observaŃiile altor autori, inclusiv
după observaŃiile noastre (35) chiar şi atunci când
este administrat de 2-4 ori pe zi, pe cale orală, la
purceii sugari. Diagnosticul diferenŃial al GET, în
afară de virozele deja menŃionate (DEP,
Rotaviroza, CVRP, encefalomielita cu virus
hemaglutinant, ş.a.) mai trebuie să aibă în vedere:
colibaciloza, dizenteria anaerobă, dizenteria
porcului (spirochetică), salmoneloza, coccidioza
şi gastroenteritele neinfecŃioase, cauzate de
diverse deficienŃe alimentare.