Boli virotice si prionice ale animalelor - CYF MEDICAL DISTRIBUTION

374
Boli virotice şi prionice ale animalelor
Boala la porcul mistreŃ
La mistreŃi, boala este surprinsă clinic foarte
rar. În cazul în care sunt găsiŃi mistreŃi bolnavi,
aceştia prezintă aspecte necaracteristice, fără
semnificaŃie diagnostică. Morfopatologic, de
obicei se găseşte un singur tip de leziune la un
animal. Într-un studiu efectuat în Toscana pe un
număr de 2619 mistreŃi împuşcaŃi sau găsiŃi
morŃi, la 144 (19,4%) au fost constatate leziuni de
PPC: infarcte splenice, peteşii renale, limfonodită
hemoragică sau cistită hemoragică (74).
Diagnostic
Caracterele epidemiologice, aspectele clinice
şi tabloul morfopatologic în forma acută-subacută
pot să conducă deseori la suspiciunea de pestă
porcină clasică. Dar, având în vedere că tabloul
clinic este foarte variat, utilizarea metodelor de
laborator pentru un diagnostic cert este esenŃială
în toate cazurile. În presupunerea unui diagnostic
de pestă porcină clasică se va Ńine seama de
rezultatele anamnezei, care pot aduce date
importante privind sursele de infecŃie şi modul de
transmitere a virusului. Dintre acestea, un rol
deosebit îl au: introducerea de porcine a căror
situaŃie sanitară veterinară şi imunologică nu este
cunoscută, înregistrarea de cazuri de boală în
gospodăriile, fermele sau localităŃile învecinate,
administrarea în hrana porcilor a resturilor de
bucătărie nesterilizate, vizitarea efectivului de
către persoane aflate în contact şi cu alte efective
de porcine, pătrunderea în incintă a vehiculelor
nedezinfectate etc. De asemenea, în forma acută
se are în vedere răspândirea rapidă în efectiv,
morbiditatea şi mortalitatea de 90-100% la 1-2
săptămâni de la apariŃia semnelor clinice,
leucopenia şi hipertermia (42°C). La examenul
necropsic, prezenŃa hemoragiilor în limfonoduri,
rinichi şi diverse organe, precum şi infarctele
splenice, sunt elemente semnificative pentru
diagnostic. Cu toate acestea, evoluŃia PPC în
forma acută-subacută poate fi confundată uşor cu
pesta porcină africană, salmoneloza septicemică,
pasteureloza, streptococia, rujetul, infecŃii cu
Haemophilus suis. Aceste aspecte arată că
suspiciunea de pestă porcină clasică trebuie
confirmată prin examene de laborator, cu atât mai
mult cu cât celelalte forme de evoluŃie cronică
(persistentă) şi congenitală, au manifestări foarte
variate, atipice sau inaparente. De asemenea,
evoluŃia certă a unei boli bacteriene, nu exclude
prezenŃa pestei porcine, acestea putând evolua
concomitent. Din contră, prezenŃa certă a unor
bacterioze, ca cele enumerate mai sus, poate
masca prezenŃa infecŃiei pestoase, care uneori
generează leziuni mult mai discrete, puse
eventual pe seama bacteriozei.
Diagnosticul de laborator. Confirmarea
PPC se face prin metode de evidenŃiere directă
sau de izolare şi identificare a virusului, şi de
decelare a anticorpilor specifici. Alegerea
metodelor de lucru este determinată de situaŃia
epidemiologică şi de scopul urmărit, însă acestea
trebuie să fie făcute în conformitate cu normele
acceptate de OIE. În cazul în care într-o Ńară se
mai înregistrează cazuri de PPC sau se practică
imunoprofilaxia pe scară largă, la majoritatea
animalelor se găsesc anticorpi specifici. În
această situaŃie, metodele de laborator prin care
se urmăreşte decelarea virusului au un rol
important, atât în diagnostic cât şi în
supravegherea epidemiologică. Pe măsură ce
incidenŃa bolii scade, sau nu se mai înregistrează
de la cazuri clinice tipice de pestă porcină clasică
şi se renunŃă total sau parŃial la vaccinare, este
necesară o supraveghere permanentă prin teste
serologice, deoarece decelarea anticorpilor
specifici indică fie prezenŃa unei tulpini slab
patogene, fie prezenŃa virusurilor înrudite
antigenic cu virusul PPC, caz în care trebuie să se
recurgă la folosirea anticorpilor monoclonali
pentru diagnostic diferenŃial (73). De-a lungul
timpului, în pesta porcină clasică diagnosticul de
confirmare s-a făcut printr-un număr mare de
tehnici de laborator - histologice, hematologice,
citologice şi serologice, deseori însoŃite de testul
biologic (bioproba pe porc). De-a lungul timpului
au mai fost cercetate şi propuse şi alte teste de
diagnostic, care însă din diferite motive nu au
intrat în practica curentă, ca: testul alergic,
determinarea constantelor fizico-chimice ale
serului şi urinei, testul Taylor, reacŃia de fixare a
complemenului, reacŃia de formol-gelifiere, de
floculare a lipoizilor, testul conglutinării, reacŃia
de paraaglutinare, reacŃia de inhibare a
hemaglutinării, seroprecipitarea prin metoda
difuzimetrică, potenŃarea efectului citopatic la
virusul pseudopestei aviare sau la virusul bolii de
Teschen etc.