ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

considerat că nu sunt nelalocul meu îndemnându-l să-şi conserve moştenirea
părintească. Simţeam că interlocutorul meu nu era, deocamdată, pregătit sămi
arate câte ceva din moştenirea cu valoare documentară a părintelui său.
Nu mi-am dat seama, pe moment, decât că averea mobilă a locuinţei –
aceasta din urmă fiind în lichidare şi oferită spre vânzare – era parţial
evacuată la domiciliul lui Ionel, din Arad. De-asemenea, nu aveam nici cea
mai vagă idee despre pasiunile bibliofile ale tatălui (preotul şi învăţătorul
Ioan Silviu Tomuţia) şi ale fiului său, şi nici despre calităţile de fotograf
amator ale celui din urmă.
Ştiam puţine lucruri despre personalitatea preotului-învăţător care a
servit în Lupeşti şi Pârneşti între anii 1910-1965. O oarecare undă de tăcere
plutea în jurul octogenarului preot, retras la Săvârşin. De-abia la începutul
anului 2006, muzeul arădean a primit oferta valorificării publicaţiilor
periodice, a unor cărţi, a fotografiilor, a unor obiecte tridimensionale şi a
actelor şi manuscriselor rămase de pe urma tatălui lui Ionel (Ioan Silviu
Tomuţia) şi a străbunicului lui Ionel (preotul Vasilie Tomuţa).
Ceea ce nu bănuiam în anul 1969, când profesorul Mircea Olaru îmi
propusese să descindem, printre altele, la lăcaşul de cult din Lupeşti, era
impresia de sanctuar părăsit, pe care mi-a creat-o biserica de piatră de acolo,
construită din iniţiativa parohului Tomuţia, între anii 1938-1940, pe locul
vechii biserici de lemn 13 .
În altă ordine de idei, tot atât de mult ne impresionaseră, în
deplasarea perighetică din anul 1969, crucile de mormânt din capătul
grădinilor prevăzute cu garduri de pari. Le-am interpretat drept un presupus
obicei arhaic.
Terenul continua să ne ofere, în acei ani, obiecte de lemn sau de
coajă de tei – vestigii de civilizaţie sătească – pe care localnicii ni le ofereau
nu fără generozitate. Cine dintre noi ar fi bănuit că peste puţin timp satul se
va depopula. Oricum, în anul 1971 existau 161 numere de casă, răsfirate pe
văi şi colnice. Cele cinci mori de măcinat cerealele, cu ajutorul apei, s-au
restrâns, treptat, la una singură, existentă în momentul deplasărilor noastre
acolo.
Un dicţionar statistic din anul 1851 consemna existenţa acestui sat
valah, cu 442 de greco-neuniţi, într-un loc păduros şi deluros, cu prunişte.
Cele 2700 de holde (iugăre) – din care terenul de semănat se întindea pe 175
13 Contraforţii de piatră de codru au fost adăugaţi acestei noi biserici în cursul anului 1954;
Cf. C.M.A., Colecţia de istorie modernă a oraşului şi a judeţului Arad, schiţele de
arhitectură donate de către arhitectul Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, Trithaller, nr.
inv. 2887, Plan de consolidare (schiţă pe calc).
119