ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

informaţii false şi zvonuri, care au fost recepţionate atât de membrii
Frontului Salvării Naţionale, cât şi de unităţile MApN.
În mod concret, în municipiul Arad, au predominat zvonurile care
vizau acţiuni „teroriste” ale securiştilor, ca şi cele care se refereau la o
iminentă agresiune externă. Iată câteva asemenea zvonuri false, menite să
ducă la diversiunea psihologică, trăită de arădeni: România urmează să fie
atacată de Ungaria; este de aşteptat executarea unei ample acţiuni de desant
aerian din direcţia Belgrad-Timişoara în zonele Arad, Marghita şi Salonta; o
coloană de 30 autovehicule pline cu securişti vine de la Timişoara;
aproximativ 30 de camioane cu securişti se găsesc deja în staţia PECO-
Aradul Nou; un TIR plin cu securişti a plecat din Oradea spre Arad; pe
itinerariul Pâncota-Arad dintr-un Mercedes argintiu se aruncă bomboane
otrăvite; în Timişoara sunt atacate familiile cadrelor militare, grădiniţele şi
şcolile şi se iau ostateci etc. (Adevăr despre decembrie ’89 – documente din
arhivele armatei, p. 322).
Din fericire, această puternică diversiune psihologică nu şi-a atins
scopul. În municipiul Arad, armata a fost alături de Revoluţia arădenilor, iar
lucrătorii din cadrul securităţii, dezarmaţi de armată, au rămas, în zilele
evenimentelor din decembrie 1989, la sediul Inspectoratului judeţean.
Fireşte, analiza evenimentelor care au avut loc în acele zile dramatice,
evidenţiază, în acţiunile armatei, două etape, complet distincte: 16-21
decembrie, când unităţile militare s-au aflat alături de forţele menite să apere
ordinea constituţională, inaugurată de Nicolae Ceauşescu, şi 22-30
decembrie, când aceleaşi formaţiuni au fraternizat cu demonstranţii, iar apoi
s-au retras în cazărmi, trecând ulterior la apărarea Revoluţiei.
În acele momente, când aproape toate structurile statale fuseseră
demolate sau se dezintegraseră, Armata ţării a fost singura instituţie care şi-a
păstrat unitatea şi coeziunea.
Implicarea armatei în sprijinul Revoluţiei, după 22 decembrie 1989,
a cunoscut dimensiuni cantitative şi calitative, care se impun a fi încă
cercetate cu toată atenţia şi responsabilitatea istorică necesară. Fără îndoială,
Armata a trebuit să facă faţă provocărilor multiple informaţionale şi
radioelectronice, cărora însă nu le-a putut găsi „enigma” decât după ce a
reuşit să se desprindă din abilul joc diversionist. Până atunci, trebuie să se
recunoască, au fost multe erori, greşeli, atât din partea comandanţilor, cât şi
executanţilor, unele având consecinţe ireparabile. Bilanţul confruntărilor
care au avut loc la Arad în zilele revoluţiei indică, laconic, cum subliniam la
început, din cele 19 persoane împuşcate mortal, 11 sunt militari şi cadre MI,
şi numai 8 sunt civili, între care unul este cetăţean maghiar, venit din
Ungaria cu ajutoare, respectiv cu medicamente şi alimente! Este firesc să ne
342