ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Dacă în anul 1917 peste două sute de intelectuali români
transilvăneni semnaseră o declaraţie de fidelitate faţă de Coroana ungară 13 ,
un deceniu mai târziu, patriarhul Miron Cristea (şi el unul dintre semnatarii
declaraţiei, pe când funcţiona ca episcop de Caransebeş) avea să
concluzioneze că „Activitatea Partidului Naţional Român din Ardeal, în
cursul războiului mondial, se deosebeşte ca ceriul de pământ de ţinuta
demnă şi energică a cehilor”. Vorbind despre Iuliu Maniu, fostul patriarh
afirma că acesta „era ofiţer austriac, ce lupta contra aliaţilor României”,
„Vaida-Voevod era bolnav într-un sanatoriu din Elveţia”, iar „Goldiş scria
articole ungureşti de sociologie teoretică, ca să fie luat sub scutul lor în
timpul războiului” 14 . Cuvinte grele, spuse în momente istorice dificile, dar
care trebuie decantate în contextul epocii şi pentru fiecare lider politic în
parte. Cât de uşor ar putea să fie acuzat însuşi Alexandru Vaida-Voevod,
dacă l-am judeca nu pentru întreaga sa activitate politică, ci doar după
convorbirea purtată cu arhiepiscopul catolic Raymund Netzhammer, din 26
decembrie 1921: „Unirea noastră cu România veche nu putea să
urmărească în nici un caz scopul ca noi dincolo, cu cultura noastră vesteuropeană,
să devenim precum cei de aici: un morman de mizerie
bucureşteană! Aici te afli în mizerie, nu eşti nici măcer în Balcani, ci în
Asia…. Noi, politicienii din Ardeal, ne-am urmat şcolile într-o ţară cu 52 de
milioane de oameni şi nu într-un stat balcanic cu 7 milioane de locuitori.
Înţelegem vechiul regat, dar politicienii şi oamenii de stat de aici nu înţeleg
situaţia de dincolo, de la noi! Oamenii noştri buni de la ţară cu proprietăţi
mici şi mari, administraţia noastră bună, sistemul nostru şcolar etc.” 15 .
Asemenea păreri nostalgice despre apartenenţa la spaţiul de civilizaţie al
Europei Centrale întâlnim nu numai la Vaida-Voevod, ci la majoritatea
politicienilor ardeleni. În plus, mai ales după Marea Unire din decembrie
1918, mulţi dintre politicienii transilvăneni de factură ortodoxă reclamă
faptul că întreaga conducere a Partidului Naţional Român ar fi încăput pe
mâna politicienilor greco-catolici 16 . De cealaltă parte, Arhiepiscopul
Netzhammer se exprimase clar pentru desfiinţarea, pur şi simplu, a
ortodoxiei: „De vreme ce ortodoxismul este dăunător pentru monarhia
13 Lucian Boia, op. cit., p. 72. (Textul şi semnăturile sunt reproduse de Ion Rusu Abrudeanu
în Păcatele Ardealului faţă de sufletul vechiului Regat, Bucureşti, 1930, pp. 277-280).
14 Elie Miron Cristea Note ascunse, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p. 111 şi pp. 125-
126.
15 Raymund Netzhammer, Episcop în România, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2005, vol. II, p. 1062.
16 Coriolan Băran, Reprivire asupra vieţii.Memorii, „Vasile Goldiş” University Press,
Arad, 2009. pp. 226-230. Vezi şi Ioan Suciu, op.cit.
167