ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

de canale centrale de comunicare politică în această nouă eră ce abundă în
informaţii. Când Blumler and Kavanagh au scris că „ştirile politice,
informaţiile şi ideile pot circula prin intermediul computerului” au avut în
vedere Internetul şi tehnologiile de comunicare care permit consumatorilor
diferite tipuri de informaţii.
Cyber-pesimiştii 7 sunt sceptici cu privire la capacitatea internetului
de a facilita comunicarea directă cu cetăţeanul, considerând că Internetul nu
este altceva decât o platformă de prezentare de date, care nu oferă feedback.
Totodată, aceştia consideră că internetul va adânci şi mai mult
prăpastia între persoanele care aleg să se implice în politică şi cei care se
consideră simpli spectatori. Cercetătorii Rachel K. Gibson and Andrea
Römmele 8 vorbesc cu prudenţă despre impactul pe care Internetul îl are
asupra comunicării politice, fiind de părere că acesta nu va putea înlocui
abordările tradiţionale. Aceştia subliniază însă faptul că noua tehnologie este
benefică partidelor mici, asociaţiilor civice, care doresc să atragă atenţia şi
să fie auziţi. „Judecând din prisma partidelor politice mici, aceste se pot
socoti câştigate folosind internetul ca mijloc de comunicare. Internetul le
pune la dispoziţie o modalitate ieftină de a atinge audienţă globală, în
condiţiile în care audienţa pentru noul mediu politic de comunicare este
mare şi continuă să crească, indicând o nouă concentraţie de putere şi
influenţă”, spun cei doi cercetători.
2. Caracteristicile internetului
Pentru a înţelege mai bine impactul Internetului asupra democraţiei
şi a partidelor politice, cercetătorii au pornit analiza acestui mijloc de
comunicare, prezentând mai întâi caracteristicile lui. Internetul se distinge
de alte mijloace de comunicare prin trei caracteristici importante:
descentralizare, comunicare de masă şi volum mare de transmitere al
informaţiilor. Potrivit lui Thomas Zittel 9 , conceptul de democraţie
electronică a cunoscut o carieră remarcabilă în ştiinţele politice şi sociale. În
opinia acestuia, pentru a găsi originile democraţiei electronice nu trebuie să
7 Michael Margolis, David Resnick, Politics as Usual: The „Cyberspace Revolution”
Thousand Oaks, CA: Sage Publications, 2000.
8 Rachel K. Gibson, Andrea Römmele, Political communication, în: Caramani Daniele (ed),
Comparative Politics, Oxford University Press, Oxford, 2007, p.31; available at:
www.politikkampagnen.de/politikkampagnen/documents/pdf/c19-
gibsonandroemmele_rg_28_04_07.pdf
9
Thomas Zittel, Political Communications and electronic democracy: American
exceptionalism or global trend?, în: Frank Esser, Barbara Pfetsch, (eds.) „Comparing
political communication: theories, cases, and challenges”, Cambridge University Press,
2004, p. 232.
355