ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

cetăţeanul este obligatorie, atât în timpul campaniilor electorale, cât şi în
afara lor. Pippa Norris identifică trei mijloace prin care se realizează această
comunicare 3 : comunicarea faţă în faţă cu alegătorul, comunicarea prin
intermediul presei scrise şi a celei audio-video şi comunicarea prin
intermediul internetului. Foarte multe partide utilizează toate cele trei
metode de comunicare cu cetăţeanul, în ciuda unor voci care susţin că prima
metodă, aceea a dialogului faţă în faţă cu cetăţeanul, ar fi puţin cam depăşită
pentru societatea actuală, bazată pe tehnică şi televiziune. Bernard Miege, în
lucrarea „Societatea cucerită de comunicare”, este de părere că schema
iniţială trebuie completată prin luarea în considerare a unor schimbări
evidente: „rolul central al televiziunii de masă, sistemismul practicilor
comunicaţionale ale statelor moderne” 4 .
Apariţia internetului a marcat fără nici o urmă de îndoială, procesul
de comunicare. În domeniul politicii însă, au apărut voci care se pronunţă
pro, dar şi contra impactului pe care internetul îl are în comunicarea politică.
Astfel, au fost formulate două teorii cu privire la efectele pe care Internetul
le are asupra partidelor politice: cyber-optimiştii 5 (Pippa Norris, Kirsten
Foot, M. Schneider S. Ward, R. Gibson, W. Lusoli, Dennis Kavanagh) sunt
de părere că utilizarea internetului de către partidele politice va facilita
comunicarea cu cetăţeanul, eliminând intermediarii în transmiterea
mesajului. Internetul este spaţiul în care informaţiile pot fi împărtăşite,
problemele discutate, iar cei interesaţi se pot implica în toate aceste activităţi
de ordin politic. Având la dispoziţie un spaţiu teoretic nelimitat, partidele au
ocazia de a face publice documente interne, ştiri sau comunicate de presă.
Blumler and Kavanagh 6 au vorbit despre „third age of political
communication” în care ziarele, radioul şi televiziunea îşi vor pierde locul
3 Pippa Norris, Political parties and democracy in theoretical and practical perspectives,
National Democratic Institute for International Affairs, 2005, p. 6; disponibil la adresa:
http://www.hks.harvard.edu/fs/pnorris/Acrobat/NDI%20Final%20booklet%20-
%20Communications.pdf
4 Bernard Miege, Societate cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iaşi, p. 183.
5
Pippa Norris, Digital Divide: Civic Engagement, Information Poverty and the Internet
Worldwide, Cambridge University Press, 2001; Kirsten A. Foot and Steven M. Schneider,
Online Action in Campaign 2000: An Exploratory Analysis of the U.S. Political Web
Sphere, Journal of Broadcast and Electronic Media, June 2002, Vol. 46, N. 2, pp. 222-
244; S. Ward, R. Gibson,and W. Lusoli, Online Participation and Mobilisation in the UK:
Hype, Hope and Reality. Parliamentary Affairs, 2003, 56 (4), 652-668. J.G. Blumler,
Dennis Kavanagh, The Third Age of Political Communication: Influences and Features, în:
Political Communication, 1999, Vol.16, (3), p. 209 – 230.
6 W. Lusoli, Dennis Kavanagh, The Third Age of Political Communication: Influences and
Features, în: „Political Communication”, 1999, Vol.16, (3), p. 209 – 230.
354