ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

căutăm în studii recente, ci trebuie mers în urmă, spre anii 1970, când
teoreticienii vorbeau deja despre aceste new-media, referindu-se la telefon şi
reţelele de calculatoare, ca instrumente folosite pentru instalarea reformei
democratice. În zilele noastre, conceptul de democraţie electronică
presupune că noile media în general şi Internetul în special fac parte din
procesul de schimbare a naturii comunicării politice şi a modului de
guvernare Un studiu realizat de către Morgan Stanley Technology
Research 10 în anul 2000 a analizat rata de adoptare a Internetului în contrast
cu celelalte mass-media inventate în ultima sută de ani: televiziunea, radioul
şi televiziunea prin cablu având ca şi criteriu durata de timp în care fiecare
dintre aceste medii de comunicare a atins un număr de 50 de milioane de
utilizatori în Statele Unite ale Americii. Astfel, radioului i-au trebuit 38 de
ani pentru a ajunge la 50 de milioane de utilizatori, televiziunii 15 ani,
televiziunii prin cablu 10 ani, iar Internetului 5 ani, fapt care justifică
sintagma ce califică Internetul drept „mediul de comunicare cu cea mai
rapidă creştere din istorie”.
Thierry Vedel 11 analizează Internetul din prisma facilităţilor pe care
acest mijloc de comunicare le oferă atât alegătorilor, cât şi politicienilor.
Având la dispoziţie internetul, oamenii pot fi activi: pot căuta informaţiile
pe care le doresc, pot compara sursele, pot veni cu alternative. Internetul
pune la dispoziţia oamenilor o cantitate enormă de informaţii, astfel încât,
„creşterea cantităţii poate duce la creşterea calităţii” 12 . În acest proces, şi
actorii politici pot avea acces mult mai uşor la oameni, fiind eliminate
barierele legate de intervenţia unui alt mijloc de comunicare: televiziune,
ziare, radio. Având la dispoziţie un site, cu minim de investiţie financiară,
politicienii pot comunica cu oameni din oricare colţ al lumii. Până la apariţia
Internetului, o bună parte a strategiei politice era construită pentru a atrage
atenţia mijloacelor de comunicare în masă. În timp, internetul poate pune
capăt acestor practici, facilitând comunicarea directă între politician şi
potenţialul alegător. Autorul analizează impactul pe care acest nou mijloc de
comunicare îl are în comunicarea politică, identificând atât caracteristicile,
cât şi beneficiile şi eventualele probleme care ar fi generat de utilizarea
acestuia.
10 apud. Iulian Vegheş Ruff, Bogdan Grigore, Relaţiile publice şi publicitatea online,
Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 86.
11 Thierry Vedel, Political communications in the Age of the Internet, în: Gadi Wolfsfeld,
Philippe J. Maarek, „Political communication in a new era: a cross-national perspective”,
London, Routledge, 2003.
12 Thierry Vedel, op.cit, p. 42.
356