ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

nu este otrăvită în Arad, personal vin de la laborator, unde mi s-a confirmat
acest lucru!”. Atunci am anunţat oamenii din piaţă să fie liniştiţi, că la
analizele făcute la laborator s-a constatat că apa în Arad nu este otrăvită!
Informaţiile corecte alternau cu cele panicarde. După ce s-a lăsat întunericul
a venit o altă persoană care mi-a spus: „Anunţă lumea că se trage în Arad,
cheamă oamenii să se întoarcă în piaţă!” (Întrebătorul din Agora”, vol. I, p.
191).
Asemenea zvonuri alarmiste au început să se intensifice pe măsură
ce se apropia noaptea de 22 spre 23 decembrie. În aceste condiţii noul
Comitet al puterii locale a solicitat tot mai imperativ sprijinul militarilor ca
să asigure paza clădirii Consiliului şi a principalelor obiective din oraş,
precum Aeroportul (unde a fost trimis un detaşament de militari aflat sub
comanda căpitanul Vasile Heredea), Uzina de apă, Uzina electrică, Spitalele
judeţean şi municipal, PTTR, podurile de peste râul Mureş şi podul de peste
linia de cale ferată de la Gara CFR Arad, Tipografia şi Combinatul chimic –
obiectiv deosebit de periculos, unde o explozie la tancurile de amoniac ar fi
distrus cel puţin jumătate din oraşul Arad!
Datorită posturilor de Radio şi TV din Bucureşti, s-a răspândit şi în
Arad sintagma „terorişti-securişti”, încât la insistenţele revoluţionarilor la
ora 17,30, maiorul Marcu – comandantul UM 01380, cu acordul Marii
Unităţi de la Oradea, a trimis un detaşament comandat de mr. Micu Ioan,
locţiitorul Şefului de Stat Major, la sediul Inspectoratului judeţean MI, unde
acesta a luat în primire întreg personalul pe care l-a găsit acolo, cu tot
armamentul din dotare. Acţiunea s-a desfăşurat fără împotrivire, au fost
inventariate şi sigilate birourile, depozitele de armament şi muniţie, parcul
auto.
Revoluţionarii s-au gândit să o aducă pe fosta prim-secretară din
UM. Cetate la sediu pentru a fi interogată, dacă cunoaşte despre vreun plan
ce se aplică pentru salvarea lui Ceauşescu? Ea a început să plângă, spunea
că nu ştie nimic. S-a încercat, de asemenea, aducerea comandanţilor
Inspectoratului judeţean MI şi Securităţii, col Sălceanu şi col. Răşină, la
sediu pentru acelaşi lucru, dar ei nu au mai putut fi găsiţi după ce au plecat
de la întâlnirea din cursul după-amezii cu membrii Frontului Democratic
Român. A fost chemat şi col. Mihail Cioflică, şeful miliţiei judeţene, care a
venit şi a promis că va colabora cu noua putere, depunând, în balconul
Consiliului, un jurământ de loialitate faţa de revoluţionari (Cartea
Revoluţiei Române – Decembrie’89, p. 351-352).
327