ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Din Statele Unite ale Americii această practică de marketing
electoral s-a extins apoi şi înspre democraţiile europene. Camelia Beciu
consideră că extinderea „modelului american de comunicare politică a fost
compatibilă cu procesul globalizării economice şi tehnologice” 20 . Această
standardizare a unei practici de marketing electoral poate fi circumscrisă
fenomenului de „americanizare a comunicării politice” descris de Ralph
Negrine în lucrarea „The Communication of Politics” 21 . „În zilele noastre,
partidele şi candidaţii din multe ţări democratice au adoptat practici de
campanie comune, provenind la origini din SUA, fenomenul fiind denumit
drept americanizare a alegerilor”. Fenomenul de americanizare este
considerat ca „având efecte contradictorii, deoarece pe de o parte
democratizează, dar pe de altă parte poate să confişte acţiunea politică” 22 .
În România, revoluţia din 1989 a pus capăt unor practici comuniste
în ceea ce priveşte domeniul comunicării, reflectate prin cenzura practicată
în mass-media. Partidul unic, economia centralizată, ziarele şi televiziunea
de partid au devenit de domeniul trecutului, impunându-se economia de
piaţă, ziarele şi revistele, partide politice de orientări diferite. Comunicarea
politică a devenit o necesitate pregnantă imediat după revoluţie şi a evoluat
în ritmul societăţii: partidele politice s-au succedat la putere, iar campaniile
electorale au început să fie abordate din prisma specialiştilor în domeniul
relaţiilor publice. Dacă înainte de 1989 exista un singur partid politic, fără
nici un fel de concurenţă pe acest segment, totul fiind luat ca atare indiferent
de modul de comunicare, bun sau rău, lucrurile s-au schimbat după
evenimentele post-decembriste. Clasa politică a devenit diversificată, au
apărut partide politice „ca ciupercile după ploaie” şi politicieni formaţi în
câteva luni de democraţie, iar per total, în cei 20 ani post-decembrişti se
constantă o abundenţă de oferte politice pentru populaţie, mai bine sau mai
rău ambalate. În aceste condiţii, s-a impus rapid necesitatea de perfecţionare
a modului de comunicare dinspre politician spre populaţie a politicii de
acţiune pe toate domeniile: social, economic, etc. Comunicarea politică în
România post-decembristă a fost abordată într-o manieră entuziastă, după
principiul încetăţenit că „românii se pricep la fotbal şi la politică”. Evoluţia
în timp a demonstrat că şi aici este nevoie de profesionalism, experienţă şi
pricepere. Imediat după decembrie 1989, reapar partidele politice „istorice”
precum PNL - Partidul Naţional Liberal, PNŢ-CD - Partidul Naţional
Ţărănesc-Creştin şi Democrat, PSD - Partidul Social Democrat, dar şi
20 Camelia Beciu, Comunicarea politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2002, p. 50.
21 Ralph Negrine, The Communication of Politics, London, Sage, 1996, pp.146-166.
22 Bogdan Teodorescu, Marketing politic şi electoral, Editura SNSPA, Bucureşti, 2001, p.
23.
359