ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Pe la orele 24,oo, noaptea, s-a deschis foc din hotelul „Parc” şi
dinspre Ştrandul „Neptun” asupra UM din Cetate, de unde s-a răspuns cu
foc masiv. Un ziarist englez şi un corespondent de la Radio Budapesta au
reuşit să pătrundă în clădirea întunecată şi „asediată” a Consiliului.
Reporterul-radio Orosz Jozsef – la insistenţele adresate de revoluţionarul
Atila Duka unui telefoniste de la Poştă (PTTR) - a obţinut legătura
telefonică cu Budapesta pe la orele 1,45, când a început un nou schimb
violent de focuri.
La Aeroport, după orele 0,00 (23.12.1989), s-a primit un ordin de la
locotenent-colonelul Drăghicescu Nicolae (comandantul regimentului de
aviaţie de la Timişoara) să fie blocată pista de aterizare pentru că se prevede
un atac aerian iminent asupra Aeroportului. Când au ieşit cele trei
autovehicule (autobuz, cisterna şi maşina PSI) din remiza auto cu care
trebuia blocată pista şi au ajuns aproape de pistă şi au aprins farurile, dintrun
TAB aflat în dispozitivul de apărare s-a deschis foc asupra
autovehiculelor. Focul s-a înteţit, s-a tras din toate părţile, au fost avariate
autovehiculele, turnul de control, avionul RomBac 111 care staţiona. S-au
tras rafale de pistol-mitralieră din aerogară spre pistă şi de pe acoperişul
clădirii aeroportului. S-a tras, de asemenea, spre şi dinspre Secţia de carotaj,
unde exista un depozit de materiale explozive şi radioactive şi un pichet de
pază militară. Au fost grav răniţi un soldat şi şoferul de pe vehiculul PSI,
care abia dimineaţa au fost transportaţi la spital (Din Raportul Comisiei
Senatoriale)
Împuşcăturile au continuat cu intermitenţe toată noaptea, atât în jurul
hotelului „Parc” – unde erau cazaţi generalii Nuţă Constantin şi Mihalea
Velicu - şi în jurul Unităţii Militare din Cetate, cât şi la Consiliu şi la
Aeroport.
În Consiliu se distribuie arme şi muniţie civililor
După ce „zvonurile” alarmiste au cuprins întreg oraşul, ele veneau
atât pe linie militară (încă în după-amiaza zilei, UM Gai a fost avertizată de
către generalul Şchiopu – comandantul Diviziei de la Oradea, că vor fi
atacaţi şi să se pregătească pentru respingerea atacului), cât şi prin
intermediul unor mesaje primite pe telefoanele unor instituţii oficiale, pe
„firul scurt”, la numere care nu erau cunoscute de majoritate arădenilor
întrucât ele nu erau trecute în cartea de telefon! În cele mai multe cazuri
sursele care lansau astfel de „zvonuri” erau femei, deci secretare sau
telefoniste, care „uitau” însă să-şi prezinte numele sau calitatea în care
făceau „informările”. Cu toate că nu ar fi trebuit să fie luate în seamă,
aproape întotdeauna aceste telefoane erau considerate ca mesaje reale! Apoi,
331