ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Victime colaterale în lupta pentru unitate naţională
163
Doru Sinaci
La 9 mai 1918, moare la Bucureşti marele nostru poet George
Coşbuc. Plecat din veşnicia satului năsăudean, cel care se dilua pe deplin în
marele deziderat naţional – „Sunt suflet în sufletul neamului meu” –
ardeleanul răspicat şi tribunistul cu vechi state de serviciu, murea ca printre
străini în Bucureştiul ocupat de trupele germane. „Îl văd. Mă întâlneam
zilnic în mahalaua Cişmigiului, cu corpul lui chinul care suferea s-ar fi zis
de mâhnirea de-a nu fi murit mai de mult. Un obraz palid şi văros, ochi
îngropaţi departe în găurile negre ale unei frunţi cernite de marginile mari
ale pălăriei enorme. Mustaţa albindă stufoasă şi o pensulă de barbă aspră
dedesupt. Slab, slab, sfios ca un întârziat, călcând cu economie asfaltul, el
umbla ca un străin sărac, refugiat în Bucureşti dintr-o străinătate de
undeva şi retras parcă din nişte lupte politicce în care şi-ar fi pierdut şi
iluziile şi averea... Nu mai era printre noi decât un pelerin... Natura lui tot
mai fugitivă, mai izolată şi mai studioasă, l-a oprit de-a lua o atitudine
combativă în mişcarea politică anterioară războiului făcut pentru
Transilvania. E un rău. Coşbuc ar fi avut multe de spus şi numărul
„trădătorilor” ar fi sporit cu unul, dar cu unul de cea mai bună calitate. La
ocupaţia Munteniei el a rămas în Bucureşti, ca să-i treacă pe la urechi,
odată cu ţipătul iernii, calificativul scribilor din Iaşi” 1 . Cuvintele de mai sus
îi aparţin lui Tudor Arghezi, cel care, alături de Ioan Slavici, avea să înfunde
puşcăria Văcăreştilor imediat după Marea Unire, fiind acuzat de către
autorităţile române că ar fi pactizat cu duşmanul. Revenind la Coşbuc,
tragica lui dispariţie l-a scutit, cu siguranţă, de temniţa Văcăreştilor, mai ales
dacă avem în vedere versurile scrise în momentul înfrângerii României, în
toamna lui 1916, la adresa Regelui:
„Spânzuraţi-l, de-i mişel,
De-i nebun, la gard cu el;
De-i ciocoi cu fumuri, Daţi-l celor lui de-un fel;
Câinilor din drumuri!
Ce vă doare, cui i-aţi spus
Pentru cine-aţi tot adus
1 T. Arghezi, G. Coşbuc, în Steagul, 12 mai 1918, apud Lucian Boia, „Germanofilii”, Elita
intelectuală românească în anii primului război mondial, Editura Humanitas, Bucureşti,
2010, p. 213.