ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

habsburgică, aceasta ar trebui să reflecteze asupra eliminării sale pe cât
posibil în cadrul monarhiei. Teoretic, unificarea Bisericii ortodoxe cu cea
romană nu poate întâmpina dificultăţi insurmontabile” 17 .
Dintre politicienii transilvăneni de la 1914, Octavian Goga şi Vasile
Lucaciu au trecut imadiat în Regat, fiind urmaţi de Sever Bocu, Onisifor
Ghibu, Vasile Stoica, Octavian Tăslăuan etc. La funeraliile regelui Carol I a
participat – excepţie Iuliu Maniu – întreaga conducere a Partidului Naţional
Român: Vaida-Voevod, Teodor Mihali, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad,
Valeriu Branişte, Vasile Goldiş 18 . La propunerea lui Goga de a-i transmite
cu toţii lui Brătianu dorinţa intrării în acţiune împotriva Austro-Ungariei
pentru dezrobirea Ardealului, răspunsul din partea ardelenilor a venit sec:
„Noi nu putem spune asemenea lucruri” 19 . Şi, pe drept cuvânt, nici nu-şi
puteau asuma un asemenea risc politic, lăsând milioane de români
transilvăneni fără nici o apărare. Se repetă, iarăşi, condiţia memorandiştilor
de la 1892-1893, care au preferat să rămână în temniţele maghiare, decât să
fugă la Bucureşti, după cum îi îndemnau unii dintre politicienii de aici. La
fel a procedat şi Ioan Slavici în momentul în care fusese desemnat de Casa
Regală în poziţia de director la Institutul de la Măgurele, după plecarea sa
din fruntea Tribunei de la Sibiu, dar preferase să-şi ispăşească întâi anul de
temniţă la care fusese condamnat de către autorităţile ungureşti, tocmai
pentru a fi cu toate lucrurile în regulă. „Legea ungurească te asupreşte – îi
scria Slavici lui Eugen Brote – dar te şi apără” 20 . Arădeanul Ioan Slavici
este, de departe, un alt caz lăsat la îndemâna pescuitorilor în ape tulburi.
Slavici pusese pe frontonul Tribunei de la Sibiu că „Soarele pentru toţi
românii de la Bucureşti răsare”, iar împreună cu Mihai Eminescu fusese
artizanul Serbărilor de la Putna, prima manifestare cultural-politică a tuturor
românilor din întreaga perioadă a istoriei noastre moderne. Singura lui vină
era că vedea unitatea naţională altfel decât majoritatea contemporanilor săi.
Prefera ca Regatul România să se unească cu Transilvania, în contextul
Europei, reprezentată pe atunci, ca structură politică regională, de Monarhia
Habsburgică. Nu dorea nici în ruptul capului ca Transilvania să se unească
cu România şi să rămână la cheremul ruşilor, cum avea să se întâmple după
17 Arhiepiscopul Raymund Netzhammer către ministrul de externe al Austro-Ungariei,
contele Czernin, Bucureşti, 27 ianuarie 1918, document reprodus la R. Netzhammer, op.
cit., p. 1500.
18 Lucian Boia, op. cit., p. 72. Vezi şi Octavian Goga, O apărare naţională, Bucureşti,
1930, pp. 122-123.
19 Ibidem.
20 Ioan Slavici, Sbuciumări politice la românii din Ungaria, Editura Minerva, Bucureşti,
1911, p. 36.
168