ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Câte petreceri n’a aranjat, împreunate cu teatru, concert şi dans,
necunoscând oboseala, muncind ziua şi noaptea, strângând în jurul său
îndeosebi cetele de meseriaşi-care formau pe atunci înteligenţa Araduluimai
toţi foşti şcolari ai lui.
Îmi aduc aminte de frumoasa piesă „Vlăduţul mamii” jucată cu
Pavel Budai:Vlăduţul şi Rozi Moţ: Smărăndiţa. Asta a fost prima piesă
teatrală jucată în „Casa Naţională” din nou clădită şi inaugurată cam pela
1903(n.n în 1902). Cu piesa asta, s’a deschis drumul celorlalte, cucerind
terenuri în viaţa culturală, introducându-se la noi un nou spirit, un nou suflu
pe teren cultural. Aşa că „Casa Naţională” a fost un loc de pelerinaj, fiind
aci sală de lectură cu ziare româneşti şi bibliotecă. Aci se ţineau conferinţe,
corul meseriaşilor şi repeţiile diletanţilor.
Bina era spaţioasă, ca la teatru, cu o cortină mare pe care era
zugrăvită o femeie puternică, cu sabia’n mână, stând rezemată de un scut,
purtând un veston galben-auriu spintecat de tricolorul românesc şi cu ochii
săi mari albaştri fulgerători, căuta par’că duşmanul, jurându-i răzbunare!
Era: România. Iar de două părţi sta scris: „Uniţi-vă în cuget!” „Uniţi-vă în
simţiri!”
N’am să uit niciodată „Rugămintea din urmă” jucată cu mare fast.
Eram 16 dorobanţi şi 9 turci, natural cu haine împrumutate dela teatru şi
complectate cu ale noastre. Păşim mândri pe scenă cu pana de curcan în
căciulă, cu opinci şi puşti de lemn, perândându-ne de vre-o trei ori, lumea
entuziasmată se scula’n picioare şi aplauda frenetic, credea că suntem o
companie întreagă, iar noi cu toba şi vinandiera (Ileana Lucaciu) în urmă,
mergeau „la războiu” cântând:
Din câmp, de-acasă dela plug
Plecat-am astă vară
Ca să scăpăm de chin de jug
Sărmana scumpă ţară...
Toţi dorobanţi toţi căciulari
Români de viţă veche
Purtăm opinci, suman, iţari
Şi cujma pe-o ureche.
Apoi scena cu atacul: strigătele cu năvala, puşcăturile, focul
bengalic. (Şi spaima domnului Moldovan, când s’a aprins bina la proba
generală.) Tărgile cu răniţi: români şi turci. Sunetul goarnei; şi când
Lisandru Alămorean îşi i-a rămas bun dela rănitul Stan Vârcolacul [...]
Era un alai nemaipomenit. Cum? Dorobanţul român-aici?! Şi am
văzut pe popa Văţan cum îi curgeau bumbi lacrimile de bucurie, iar fiertat
135