ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

imediat după ce se declanşează procesul Memorandului, iar Aurel C.
Popovici şi Eugen Brote preferă să fugă la Bucureşti şi să evite temniţele
ungureşti. Cei doi ascultau, fireşte, de sfaturile liderilor politici de la
Bucureşti, în frunte cu D.A. Sturdza, de a transforma capitala Regatului
României în centrul politic al luptei românilor transilvăneni pentru drepturi
naţionale. Acest lucru nu-l va împiedica pe acelaşi lider liberal bucureştean,
ajuns la putere în anul 1895, să declare la 13 octombrie la Iaşi, sub povara
funcţiei, desigur, că se va abţine de la orice amestec în treburile interne ale
Ungariei, implicit în susţinerea mişcării naţionale a românilor de aici 6 .
Deşi pare paradoxal, memorandiştii închişi în cele două puşcării
politice de la Vac şi de la Seghedin au avut suficient timp şi să se certe între
ei, provocând sciziunea mişcării naţionale de mai târziu. Valeriu Branişte
recunoaşte, în „Amintiri din închisoare” că unul dintre cele mai interesante
experienţe din viaţa sa a reprezentat-o tocmai acea perioadă. „În viaţa mea
n-am mâncat atâtea bunătăţi ca la închisoarea din Vaţ: Spânzurau şuncile
(jamboane) în cămară ca la un şarcutier, apoi salam, brânzeturi, delicatese
slănini fine. Venisem de afară de la traiul sărăcăcios, la un berechet cu care
nu eram deprins…. Când bunul George Pop de Băseşti începea discursul de
adio, cu fraza că Noi, martirii sfintei cauze româneşti, cari împreună am
mâncat 8 luni pâinea neagră a robiei….credeam că explodez de râs…” 7 .
Dincolo de hilarul situaţiei, după eliberarea memorandiştilor din închisoare
n-a mai existat unitate de vederi la nivelul conducerii Partidului Naţional
Român, până în preajma Marii Uniri. Între pasivişti şi activişti se amplifică
disensiunile, iar acuzele de „trădare” sunt la ordinea zilei. Perioada de graţie
de după 1884, despre care vorbeşte Slavici 8 în momentul întemeierii
Tribunei sibiene se stinge începând cu anul 1895, când gruparea din jurul
bătrânului Ioan Raţiu vrea să subjuge ziarul în numele intereselor de partid.
De cealaltă parte, arădenii Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Ioan Slavici,
Ioan Russu-Şirianu şi Vasile Goldiş se opun acestui proiect, avându-i de
partea lor şi pe liderii politici greco-catolici de orientare activistă 9 . Apariţia
ziarului Tribuna Poporului la Arad, începând cu anul 1897, avea să
contribuie, decisiv, la mutarea centrului politic al românilor transilvăneni, de
6 Lucian Boia, Contribuţii privind criza Partidului Naţional Român şi trecerea de la
pasivism la activism (1893-1905), în: „Studii. Revistă de istorie”, tom. 24, nr. 5, 1971, pp.
966-967.
7 Dr. Valeriu Branişte Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pp. 270-
271.
8 Ioan Slavici, Lumea prin care am trecut, p. 93.
9 Este vorba despre Ştefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel C.
Popovici etc.
165