ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

cartea, hârtia, condeiul. Să ni le furnizăm singuri”. Acesta era ţelul librăriei
la care se gândea I. C. Lascu. Aderenţi la idee au început să apară. La 1
septembrie 1936 „şi-a început activitatea, modest, cu o singură ladă de
marfă şi într-o prăvălioară de câţiva metri pătraţi în strada V. Alecsandri”
scrise I. C. Lascu. De aici a pornit modesta intreprindere economică a
învăţătorilor care, în câţiva ani s-a dezvoltat văzând cu ochii, ajungând să
aibă 16 mari intreprinderi afiliate în localităţile de graniţă ale Aradului, unde
desfăsura o adevărată acţiune de cultură română. Conducerea ei a fost
asigurată în anii ce au urmat, până la intrarea ţării în război în 1941, de către
învăţătorii I. C. Lascu, Teodor Ţundre şi Vasile Nicolescu. Librăria a
devenit în mediul social al Aradului un factor de propagandă cooperatistă. O
formă de realizare a acestei propagande este cooperaţia şcolară, adică
înfiinţarea în cadrul instituţiilor şcolare a unei cooperative a elevilor. Cu
timpul, cooperaţia s-a dezvoltat, încât a fost nevoie de introducerea în planul
de învăţământ a unui obiect privind studiul cooperaţiei şi contabilităţii
bancare. Şcoala arădeană a văzut ridicându-se din rândul profesorilor ei un
inspector şcolar regional pentru cooperaţie. Acesta a fost Victor Ţîrcovnicu,
viitorul profesor de pedagogie al Şcolilor Normale din Arad şi Caransebeş.
Dimensiunile cooperaţiei şcolare arădene au fost redate, în 1939, în
următoarele date publicate de presa vremii: în şcolile judeţului Arad erau 71
cooperative şcolare. Ele aveau 3921 de membri, care erau elevi ai şcolilor
din cele 71 de localităţi judeţene. Bilanţul de la şfârşitul anului 1939-1940
era echilibrat, iar valoarea activului era egală cu a pasivului: 171 740 lei.
Numărul şcolilor primare a fost în acest an şcolar de 286 unităţi. Autorii
raportului recunoşteau că eforturile de dezvoltare a cooperaţiei şcolare
trebuiau intensificate. Ei atrăgeau atenţia asupra imenselor dificultăţi şcolare
şi cooperatiste provocate de extinderea războiului.
În puţinii ani de existenţă din 1932, activitatea cooperatistă, precum
şi cea economică şi administrativă, au beneficiat de ajutorul unor spirite
active dintre învăţătorii judeţului Arad. Reamintim câteva figuri de dascăli
arădeni care au lucrat „cu tragere de inimă” şi dăruire pentru îmbunătăţirea
stării economice şi administrative a şcolilor primare arădene: Dimitrie
Boariu învăţător în Nădab şi Chişineu Criş. În cartea sa O viaţă tristă în
şcoală el aminteşte de străduinţele pe care le-a depus pentru a întări spiritul
de acţiune al colegilor săi. Amintim şi numele lui Lazăr Igrişan, fiu al
localităţii Pecica. A cunoscut varietatea vieţii şcolare arădene, întrucât a
funcţionat ca învăţător în Ghioroc, Iosaş, Gurahonţ, Bonţesti, Sebiş şi Arad.
A luptat pentru solidaritatea învăţătorilor. Cristea Nicolae e fiul localităţii
Mândruloc, din apropierea Aradului. A condus cu tact „Asociaţia
învăţătorilor Arad” şi a sprijinit pe Vasile Goldiş în activitatea sa de ridicare
186