ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

semipreparate pentru armată. Întrucât eu nu aveam cheile de la depozitul de
conserve, le-am comunicat că trebuie să chem telefonic magazionerul de
acasă, care avea marfa în gestiune. Însă subofiţerii de la UM 01380 nu au
mai avut răbdare, trebuiau să plece urgent la Timişoara cu mâncare pentru
soldaţi, astfel au ordonat celor opt militari să spargă lacătele depozitului de
conserve, cu paturile de la AKM-uri, după care au încărcat două camioane
cu conserve de carne şi semipreparate – pentru hrana militarilor din UM
01380 Cetate, plecaţi la Timişoara. Evident, dimineaţa, sutele de angajaţi de
la Abatorul Nou, au aflat prin „telefonul fără fir” din secţii, că sunt
evenimente foarte grave la Timişoara, întrucât au fost ridicate două
camioane ticsite cu conserve pentru armata din Arad plecată la Timişoara!”
Aşadar, Aradul s-a numărat printre primele oraşe din ţară care au
aflat adevărul despre evenimentele de la Timişoara. Cetăţenii din Arad au
devenit conştienţi că oficialităţile politice le spun baliverne, tot felul de
minciuni despre „huliganii” şi „agenţii străini” din Timişoara.
În acest context de tensiune mocnită, manifestările de solidaritate cu
acţiunile timişorenilor capătă tot mai multă consistenţă, iau amploare.
Înscrisurile anticeauşiste pe pereţi şi garduri au devenit frecvente, iar
îndepărtarea lor cu sârguinţă de către miliţeni şi securişti provoacă
huiduielile trecătorilor. În mod concret, în nopţile de 18-19-20 decembrie
mai multe grupuri de tineri au scris o serie de lozinci împotriva lui
Ceauşescu în diferite zone din oraş. Iată ce ne-a declarat revoluţionarul Ioan
Bîtea, fost fotbalist la UTA şi Vagonul din Arad: „Am scris „Jos dictatorul”
şi „Moarte tiranului” pe mai multe clădiri din Aradul Nou, pe Calea
Romanilor şi la Boul Roşu. Acţionam într-un grup restrâns de doi sau trei
prieteni, seara după lăsarea întunericului şi noaptea. Seara mergeam câte
trei, unul scria şi doi stăteau de pază ca să nu fim surprinşi, iar la orele mici
ale nopţii mergeam numai doi, unul scria şi celălalt păzea zona, fiind o
circulaţie mai redusă pe străzi. Am ajuns chiar şi în centrul Aradului. Am
scris lozinci şi chemări la manifestaţie pe o clădire situată între Primărie şi
Palatul Justiţiei de pe malul Mureşului. În câteva rânduri am fost surprinşi şi
fugăriţi de miliţie. Fiind însă sportiv, aveam o condiţie fizică foarte bună, nu
am fost prins niciodată de urmăritori!” (Întrebătorul din Agora, vol. I, p.
37).
Toate aceste acţiuni au pregătit pe arădeni să iasă în stradă. Primele
proteste, tăcute, au început în seara zilei de 18 decembrie. Ele au continuat
apoi în serile de 19 – 20 decembrie, când oameni mai curajoşi, în special
tineri, s-au adunat în grupuri mici, pe străzi, în pieţe, chiar în faţa fostului
Comitet judeţean de partid, în staţia de tramvai de lângă Banca Naţională cu
aceleaşi proteste tăcute. Totul a culminat apoi în dimineaţa zilei de 21
302