ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

atunci parcă nici eu stenograful blazat, n’aş fi putut în acea clipă să strig
„Trăiască!”
Redăm impresiile şi comentariile politice ale lui H. Stahl despre ce
s-a petrecut la Arad, în acea zi de 3/16 februarie, etapă importantă în
mişcarea şi lupta de emancipare naţională a românilor transilvăneni, ce în
acel moment s-a dovedit a fi un act politic şi strategic premergător, bine
organizat şi condus de P.N.R, în vederea realizării Marii Uniri:
„În acest oraş, în aparenţă atât de străin de tot ce e viaţă
românească, era totuşi să asist peste puţine clipe la cea mai emoţionantă
manifestare de conştiinţă românească din câte mi-a fost dat să văd până
astăzi: în sala cea mare a Casei Naţionale româneşti din Arad aveau să
vorbească ţăranilor români din comitatele Arad, Cenad şi Bichiş, fruntaşii
mişcărei naţionale de peste munţi.
Încă de pe la 9 ore se putea observa o transformare în înfăţişarea
ungurească a oraşului:din spre gară de prin cafenele, de prin diferite
colţuri ale oraşului vedea-i sosind în grupuri disciplinate, mândrii ţărani
români şi preoţi vioi îndreptându-se cu pas hotărât, şi vorbind limpede
româneşte, spre Casa Naţională. O luarăm şi noi într’acolo prin strada
Deák-Ferendcz.
Am trecut întâiu pe lângă o veche bisericuţă românească, înnăbuşită
de hotelurile cu multe caturi ce s’au înălţat în urmă, pe locul cimitirului
românesc de altă parte dată.Am lăsat tot pe dreapta, „Librăria diecezană”
cu vitrina-i prea modestă, fără gust aranjată, deşi credem că n’ar trebui să
fie Ardealul ungurit librărie mai luxoasă, , ca să se impue mai mult, decât
librăria românească. Lăsăm pe stânga strada ce duce la biserica
românească, episcopală, impozantă şi încăpătoare clădire cu două turle
înalte dominând o piaţă largă, trecem cu mâhnire în suflet de „Palatul
Tribunei,” lăsăm pe dreapta casa episcopului greco-oriental plecat din
Arad şi lăsând pe dreapta o biserică calvină, mai trecem, ceva mai departe
de stânga, în cartierul românesc, de Capela Anabaptiştilor a acelor puţini
Români pentru cari contribuţia pentru şcoală şi biserică era o sarcină prea
mare pentru partiotismul lor.
Grupurile de ţărani români s’au tot înmulţit, s’au tot apropiat, s’au
unit. Acum strada toată, cât vezi cu ochii, e a lor. În haina lor albă ca o
uniformă ei sunt o armată pe care o simţi gata de sacrificii.
Mai e o jumătate de ceas până la deschiderea întrunirii ce are loc la
ora 11 ziua, şi cu greu ne putem strecura, prin sălile laterale spre scena
ocupată de fruntaşi, de câteva doamne. Sala e tixită şi olinzile mari din
sală ni-o arată uriaşă. Prin uşile deschise vezi aceeaşi mulţime deasă
însălile dimprejur, iar prin cele cinci largi ferestre ce dau la stradă vezi o
150