ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

uriaşă, care nu putea decât să mă scoată în stradă! Mâna destinului, care a
acţionat în interiorul meu, m-a trimis în stradă! Mi-am tras blugii, am
încălţat adidaşii, am îmbrăcat geaca de blană şi mi-am spus: „Trebuie să fac
ceva!” (…) Când am ajuns în faţa fostului Comitet judeţean de partid şi am
intrat în mijlocul manifestanţilor, am constatat că în piaţă se aflau alături de
muncitori, intelectuali, tineri, chiar şi elevi, cetăţeni de toate categoriile, unii
mai înfierbântaţi, aveau şi cuţite la ei, iar alţii, pe care nu-i cunoşteam
spuneau că vor să atace sediile Comitetelor Judeţean şi Municipal de partid
pentru a ucide şi a se răzbuna pentru ce s-a întâmplat la Timişoara! Mi-am
dat imediat seama că aceştia trebuie să fie îndepărtaţi din primele rânduri,
pentru a nu provoca armata din faţa noastră. Cu mult tact am reuşit să
realizez un echilibru între manifestanţi şi armată, ca să nu se întâmple
incidente nedorite!” (Întrebătorul din Agora, vol. I, p. 90 – 91).
La puţin timp după ce actorul Valentin Voicilă a ajuns în mijlocul
manifestanţilor, din sediul fostului Comitet judeţean de partid a coborât
prima secretară Elena Pugna însoţită de secretarii Comitetului judeţean de
partid şi de ofiţeri superiori din cadrul Comandamentului de cooperare şi
apărare. Aceasta a anunţat în faţa manifestanţilor majorarea salariilor şi a
alocaţiilor pentru copii, adică măsurile promise de Nicolae Ceauşescu la
mitingul de la Bucureşti. Deoarece manifestanţii nu mai aveau încredere în
Nicolae Ceauşescu, Elena Pugna a fot huiduită şi fluierată, după care s-a
întors rapid în sediul judeţenei de partid.
Întrucât la început nu a existat nici o lozincă scrisă în piaţă, la
iniţiativa actorului Valentin Voicilă au fost aduse de la Spitalul Matern, care
se afla în apropiere, mai multe scutece şi cearceafuri albe, pe care au fost
scrise lozinci cu ruj de buze cerut de la femei: ”Jos Ceauşescu!”,
„Timişoara – Timişoara!”, „Jos cizmarul!”, „Jos dictatorul!”, care au
devenit şi lozincile strigate de manifestanţi. Prin aceste lozinci ridicate pe
acoperişurile câtorva clădiri din jurul fostului Comitet judeţean de partid,
grupul de manifestanţi de la Arad a primit o identitate clară, spunea ceva
concret puterii comuniste, voia ceva limpede, nu mai era o mulţime „oarbă”
în faţa armatei! Un manifestant (Nicu Ieran) a avut ideea să aducă o scară de
zugrav şi o prta-voce, după care liderii din piaţă s-au ridicat, rând pe rând pe
scară, şi au rostit scurte cuvântări anticeauşiste şi îndemnuri de genul „fără
violenţă”, ca manifestaţia să rămână paşnică, ca nimeni să nu provoace
armata. În cursul după-amezii, din curtea restaurantului „Bulevard”, unde se
afla un mic şantier de renovare, au fost aduse câteva materiale de construcţie
(capre şi scânduri) şi s-a ridicat un mic podium pe care se urcau liderii din
piaţă pentru a se adresa manifestanţilor.
313