ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

au urmat cutremurului cultural de după 1948, provat de noua lege a
învăţământului.
În diferite perioade Şcoala Vremii a fost condusă de un comitet de
redacţie ales din învăţătorii care s-au afirmat în publicistică şi în viaţa
administrativă a „Asociaţiei”. Luăm un exemplu: ianuarie 1939. E prima
lună a unui an ce se anunţă agitat. Comitetul de conducere al revistei este
următorul: Eugen Spinanţiu, Constantin Dogaru, Ion Gîdea Ion Vîrtaciu, Ion
Lascu, Romul Ponta, Nicolae Cîrstea, Vasile Lădariu, Gh. Moţiu, Ion
Ungureanu. Au urmat vremuri tulburi. La 1 septembrie 1939, tunurile
bubuie în Europa. Cunoaştem zbuciumul învăţătorilor pentru refacerea vieţii
şcolare. În august 1948, sunt chemaţi la posturi, căci vacanţa nu se
încheiase. În 3 august 1948, a fost programată noua lege a învăţământului.
În câmpul şcolii apar transformări majore. Alături de acţiunile constructive
sunt accentuate cele distructive. Revista Şcoala Vremii le va cunoaşte, din
plin, pe cele din urmă. Să le reamintim: în numărul 9 din noiembrie 1947,
conducerea revistei îşi anunţă noul ei drum. Preşedintele Comitetului de
redacţie învăţătorul Gh. Nini publică articolul Spre noi orizonturi în care
fixează politica publicistică a revistei. Şcoala Vremii e revistă a Sindicatului
învăţătorilor din Arad; „Asociaţia învăţătorilor din judeţul Arad” a dispărut
ca organizaţie patronatoare a publicaţiei. Statutul de organizaţie aparţine
Sindicatului învăţătorilor şi, din noiembrie 1947, revista îşi va schimba
conţinutul. Acesta trebuie să se bazeze pe învăţătura marxistă care devine
baza ideologică a publicaţiei. În articolul Spre noi orizonturi, noul
conducător al echipei redacţionale îi anunţă fără echivoc pe cititorii săi că,
„începând cu numărul acestei reviste Şcoala Vremii va aparea transformată
atât în formă dar mai ales în conţinut”. Redacţia îşi propune ca învăţământul
zilelor ce vor urma să fie „făclier al orizonturilor de mai bună aşezare
socială, promotor al culturii şi civilizaţiei maselor largi muncitoare”. Nu
vom putea rămâne ca învăţători ai poporului într-o primejdioasă izolare „în
turnul de fildeş al pedantarismului pedagogic”, ci să fim activişti în cadrul
„procesului natural de extirpare cu tot ce e vătămător din corpul viu şi
robust al organismului social“. Pentru ca învăţătorii ce funcţionează în
cadrul diferitelor şcolii judeţene să se îndepărteze şi să acţioneze pentru a
elimina din activitatea şcolară „idealul pedagogic al claselor exploatatoare”.
Sub aspectul formei, articolul ne dă şi câteva exemple de limbaj ce se
recomandă pentru a elimina din activitatea educativă următoarele
calificative de valori şi modele: „putregaiul culturii obscurantiste”,
„exploatarea omului”, „imperialism asupritor”, şi altele asemănătoare.
Preşedintele comitetului redacţional îndeplinea în acelaşi timp şi atribuţiile
de preşedinte al Sindicatului învăţătorilor din Arad.
183