ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 2 - Consiliul ...

Istvan, căpitanul cetăţii, alege între cele două alternative pe cea mai puţin
rea pentru asediaţi, acceptând să predea fără luptă cetatea principelui. Pentru
Gabriel Bethlen a fost un succes, mai ales că va reuşi să-l consolideze şi pe
cale diplomatică prin intermediul solului său la Poartă, care obţine un firman
ca Bethlen să păstreze Lipova, solul omiţând însă să informeze Poarta cu
privire la situaţia reală: oraşul stăpânit de turci, cetatea de Bethlen. Ştirile
despre noua situaţie creată au ajuns însă în variante confuze. Radu Vodă,
fostul domn al Ţării Româneşti, sprijinit de lumea ortodoxă susţinea ca şi
palatinul Thurzo că Lipova va fi predată turcilor de către Bethlen, iar alţii
considerau aceasta deja un fapt împlinit 1 .
Deşi obţinuse pentru moment controlul asupra Lipovei la sfârşitul
anului 1614, principele Gabriel Bethlen urmând o tactică ce dăduse de mai
multe ori rezultate bune-tratativele diplomatice cu Poarta otomană, susţinute
cu cadouri substanţiale-va reuşi pentru o perioadă de timp să menţină
Lipova şi teritoriul din jur sub stăpânirea sa. Demersurile au fost însă
îngreunate în mare măsură de cele ale pretendentului la tronul ţării,
Gheorghe Homonai, care promisese şi el Porţii cetăţile Lipova, Ineu şi altele
dacă va ajunge principe. În general, a primat ideea că între două rele pentru
ţară se va alege răul cel mai mic 2 ,dar şi că „lăsarea Lipovei în mâinile
turcilor ar aduce mare pagubă şi pierdere pentru întreaga creştinătate” 3 .
Dominaţi de aceste idei, principele şi stările vor întreprinde tot timpul
demersuri contradictorii în aparenţă.pe de o parte, reconfirmarea vechilor
promisiuni privind cedarea cetăţilor Lipova şi Ineu la momentul considerat a
fi potrivit de către principe, pe de altă parte, măsuri directe de întărire a
acestor cetăţi 4 . Această tactică a durat şi a reuşit pe parcursul a doi ani, timp
în care nu au lipsit nici momentele mai încordate, generate de neîncrederea
Porţii în principele Transilvaniei. Nu au lipsit nici intervenţiile venite din
partea Casei de Austria - la insistenţele palatinului Thurzo - care a
considerat pretenţiile Porţii ca fiind o încălcare a tratatului de pace încheiat
între cele două puteri. Lipsa de fermitate a acestora, ca şi răspunsul tranşant
al Porţii că problema Lipovei şi a Transilvaniei nu priveşte Casa de Austria
înlătură aceste demersuri pe care le face inutile, mai ales că Viena nu
intenţiona în realitate să deschidă un război cu turcii.
1 Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, IV/1, Bucureşti, 1887,
pp. 562-563.
2 Szilagyi Sandor, op .cit., VII, pp.192-193.
3 Lukinich Imre, op. cit., p. 252.
4 Szilagi Sandor, op. cit., X, p. 506; Jancso Benedek, op. cit., pp. 63-64.
16