Cuvânt Înainte - Academia Comerciala

- deciziile de investiţii au influenta directa asupra structurii activelor
întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Selecţia
elementelor de activ necesare activitaţii productive, constituie obiectui
deciziilor de investiţii, prima categorie de decizii care definesc politica
financiara a întreprinderii. Criteriile urmarite în cadrul acestor decizii
sunt rentabilitatea şi lichiditatea activelor întreprinderii.
- deciziile de finanţare au influenţa directa asupra structurii pasivelor,
modificand gradul de exigibilitate al acestora şi costul mediu al
capitalului.
Deciziile de finanţare fac alegerea între sursele interne rezultate din
autofinantare şi din dezinvestiri de active fixe şi circulante, pe de o
parte, şi sursele externe (respectiv atragerea de capitaluri din afara
întreprinderii) proprii (atragerea de capitaluri noi de la acţionari sau de
la asociaţi) şi împrumutate (de la banca sau de la împrumutatorii
publici), pe de alta parte. Costuri mai reduse se pot obtine la creditele
bancare şi la împrumutul obligator, daca gradul de îndatorare
(Datorii/capitaluri proprii=subunitar) este rezonabil. Cele mai
costisitoare raman atragerile de noi capitaluri de la acţionari. In
compensare, însa, cresterea capitalurilor proprii prezinta avantajul
îmbunatatirii structurii financiare a întreprinderii (prin creşterea ponderii
capitalurilor proprii) oferind, prin aceasta, noi posibilitaţi de finantare a
dezvoltarii. Criteriul urmarit în structura financiara a pasivelor bilanţiere
este realizarea în prezent şi în perspective, a celui mai redus cost al
procurarii capitalurilor în condiţiile unui grad rezonabil şi controlabil de
îndatorare a întreprinderii.
- deciziile de repartizare a profitului net cu implicaţii directe asupra
investtyilor şi autofinantarii. Suma din profitul net care urmeaza sa se
repartizeze acţionarilor sub forma de dividende influenţeaza direct
marimea profitului repartizat pentru investiţii. Reinvestirea din profitul
net conduce la creşterea capacitaţii de autofinanţare, la creşterea
autonomies financiare, la îmbunataţirea structurii financiare a
capitalurilor întreprinderii. Toate acestea determina un potential
financiar superior de susţinere a propriei dezvoltari (autofinantare dar
şi capacitate de apelare la noi credite) constituind totodata şi factori de
creştere a valorii întreprinderii. Pe de alta parte, distribuirea de
dividende creeaza imaginea unei întreprinderi rentabile si
remuneratorii pentru capitalurile sale proprii. Distribuirea constants de
dividende conduce la creşterea încrederii publicului faţa de
întreprindere, în cele din urma, la creşterea valorii de piaţa a acesteia.
Aceste trei categorii de decizii fac obiectui gestiunii financiare pe termen
lung, a activelor şi pasivelor permanente. Gestiunea financiara pe termen lung
face obiectui aiegerii unei strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii
întreprinderii.
Gestiunea financiara pe termen scurt 3 are ca obiectiv asigurarea
echilibrului financiar între nevoile de capitaluri circulante şi de trezorerie, pe de o
3 Stancu I., Gestiunea financiara, Editura Economics, Bucureşti, 1994, p. 26-28.
23