Cuvânt Înainte - Academia Comerciala

Autofinanţarea reflects bogaţia reţinuta de întreprinderea însasi şi constituie o
resursa intema destinata acoperirii nevoilor de finanţare ale exercitiului viitor.
Autofinanţarea este determinate de cresterea resurselor obţinute din propria
activitate şi care vor ramane în mod permanent la dispozifla întreprinderii pentru
finanţarea activitaţii viitoare.
Autofinanţarea globala are doua componente : autofinanţare de
menţinere şi autofinantarea neta.
Autofmanţarea de menţinere include surseie din care urmeaza sa se
realizeze in viitor cheltuieli pentru menţinerea poten^ialului productiv, deci a
nivelului atins de patrimoniu, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de produce
şi acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare a
autofinanţarii de menţinere sunt: amortizarile normale (ce corespund pierderii
reale din valoarea imobilizarilor) şi provizioanele.
Autofinanţarea neta este partea din autofinan^area bruta din care se
formeaza surseie proprii ale întreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea
capitalurilor investite, avand ca elect o îmbogaţire, o crestere a patrimoniului.
Autofinanţarea neta asigura, in definitiv, finanţarea proprie a întreprinderii, care
constituie gajul posibilitaţilor sale de dezvoltare in viitor. (Autofinanţarea neta =
Autofinanţarea bruta - Cheltuieli pentru men^inerea poten^ialului productiv).
Autofinanţarea neta se constituie, in principal, din profitul net repartizat pentru
fondurile proprii, adica din profitul care ramane dupa participarea angaţaţilor la
profit precum şi remunerarea asociatilor sau acţionarilor. Partea din fondul de
amortizare care depaseste deprecierea reala a imobilizarilor, poate constitui de
asemenea o resursa a acestei autofinanţari.
Important autofinanţării se poate argumenta prin multiplele avantaje pe
care aceasta le ofera întreprinderii, principaleie fiind :
- constituie un mijloc sigur de finan^are, o sursa independents şi stabila,
avand in vedere ca in anumite situaţii conţuncturale întreprinderea
întampina greutaţi in colectarea capitalurilor de pe piaţa financiara sau
monetara;
- apara libertatea de acţiune a întreprinderii, in sensu! ca autonomia
financiara dobandita prin autofinanţare îngaduie acesteia indepen
dent de gestionare faţa de organismele financiare şi de credit;
- confera întreprinderii un mare grad de libertate privind alegerea
investipor (de exploatare, imobilizari de expansiune, de inlocuire), cu
condtya realizarii unor investifii utile, şi nu de irosire a resurselor;
- permite franarea indatorarii şi implicit reducerea cheltuielilor financiare.
In fapt, nivelul autofinanfarii depinde de arbitrajul realizat de
intreprindere între recurgerea la capitaluri proprii sau la îndatorare.
Cu toate acestea, important autofinantarii condiţioneaza re
curgerea la noi capitaluri imprumutate. Indicatorul care fumizeaza
informaţii, in acest sens, este capacitatea de îndatorare (stabilita
ca raport între autofinanţare şi indatorarea medie). Aceasta evidenţiaza
marja teoretica de care dispune întreprinderea pentru
cresterea angaţamentelor sale în cursu! exerciţiilor ulterioare.
Deoarece autofinanţarea este baza capacitaţii de rambursare, nivelul
ei actual şi tendinţele in evoluţia sa sunt elemente analizate cu multa
atenţie de creditorii şi investitorii poten^iali. In lipsa acesteia, cresterea
capitalului se face cu dificultate extrema, iar accesul la credite este
96