Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Scena se desfăşoară în contextul unei iertări imposibile întâmplate după
cât se pare în exil şi poate într-o altă limbă. Cioran în Cahiers va aminti despre
tulburarea pe care această piesă o va stârni în spectator 16 şi în alt loc afirmă
că „Este nevoie de iertare, pentru simplul motiv că este dificil şi aproape imposibil
să ierţi. [...] şi unde să fie nobleţea dacă nu în anomalia iertării, poate
chiar şi imperfectă”. 17
Coordonatorul ediţiei Pléiade a teatrului lui Ionesco declară într-o notă că
replicile din Émile sunt aluzii cu privire la figura marelui dramaturg de origine
caucaziană Arthur Adamov. În realitate, dacă se urmăreşte lectura dialogului
care se desfăşoară între patru personaje ca în tragedie se înţelege, conform
logicii secretului împărtăşit, că personajul vizat în chestiune este după toate
probabilităţile Cioran şi nu numai pentru că poartă numele lui.
EMIL: Este nevoie totuşi să admitem o coincidenţă ciudată (bizarre). Ne-am
certat (querellés) exact în ziua ce a urmat celei în care am primit (j’ai reçu) premiul
acela literar. 18
Diferite aspecte ale acestei întâmplări ne fac să ne gândim la premiul
Fundaţiilor Regale. Urmează în textul ionescian o referire explicită la Eliade
(Alexandre în text) care, dacă ţinem seama de trecutul contextual aluziv la
scena asociaţiei Criterion, făcea în vremea aceea parte din comisia de acordare
a premiilor literare pentru Nu şi pentru Pe culmile disperării. 19 Trecut
şi prezent, România şi Franţa, se intersectează în jocul teatral al memoriei
referitoare la conflictele comunitare de la Criterion. Aceluiaşi Ionesco îi place
să amestece cărţile stârnind confuzie asupra funcţiei referenţiale a numelui
propriu. Tot în piesă se pot citi aceste replici care par enigmatice:
EMIL: Alexandre nu este gelos. După toate probabilităţile el era doar în dezacord
ideologic cu membrii comisiei, care, dacă nu ar fi fost aşa, i-ar fi acordat fără
îndoială premiul. Îl merita mai mult ca mine. Atunci – mă refer la timpurile acelea
– s-a gândit poate că eu aş fi renunţat la premiu. Aşa cum ar fi făcut el. 20
Ex Ponto nr. 3, 2011
96
Chiar şi aici complicaţiile relaţionale sunt foarte încâlcite şi dificil de descurcat.
Dăm crezare mărturiilor istorice fără să uităm că nu este vorba de adevăruri
absolute ci de reconstrucţii interpretative parţiale bazate pe documente scrise
de o mână de protagonişti. „Alexandre nu este gelos” este o referire destul de
clară la timpurile în care Cioran se afla în competiţie existenţială şi filozofică
cu Eliade, aflându-se într-un triunghi emoţional şi afectiv cu una din actriţele
cele mai bine văzute la Criterion, Sorana Ţopa. 21 Legătura merge dincolo de
conflictul personal şi intelectual. Chestiuni de „merit”, sugerează retrospectiv
Ionesco. Niciunul dintre candidaţi nu va renunţa la onorurile oficiale. În ciuda
tuturor echivocurilor şi neînţelegerilor, Nu va fi şi ea premiată de Fundaţiile
Regale alături de alte două cărţi, mai ales graţie convingătorului şi statornicului
sprijin oferit de Mircea Vulcănescu. 22
Nu de Ionescu răneşte narcisismul acestei mici comunităţi de talente promiţătoare.
În rest, începând cu Itinerariu spiritual al lui Eliade, toţi tinerii de la
Criterion se iau foarte în serios. Fapt este că în urma acestor vicisitudini ale
asociaţiei Eugen Ionescu îl va numi pe Cioran „filozoful ciorap” jucându-se
în manieră ireverenţioasă cu numele lui (cioran/ciorap) nu numai în cercul
restrâns al prietenilor, dar şi în presa scrisă. 23 Ruptura dintre cei doi după
toate probabilităţile se va adânci din ce în ce mai mult din cauza divergenţelor
politice care vor deveni la un moment dat inconciliabile în tumultul evenimen-