Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Iar Cioroianu şedea prelins pă canapea, cu capul p-o pernă şi cu picioarele
p-alta.
― Nu să poate, bre, nea Marine, că nu faci mata faţă-acolo, la saci! C-o
să te boşorogeşti p-acolo şi-o să vii pă urmă la noi, ca să-ţi dăm noi pensie
şi-ajutoare şi colaci cu marmeladă, şi câte şi mai câte.
― Nu mi-e frică, bre! că, cică, e totu-automat p-acolo.
― Automat, da! a rânjit el. Adică, apeşi pă boton, îţi sare sacu-n spinare
şi fugi iute cu el pă scări!
Şi uite-aşa, am rămas slugă la ăştia, pân’ ce s-a ales prafu’ de tot!!
2
Ex Ponto nr. 3, 2011
Că demolarea totală a-nceput, ca ciuma, abia prin martie '90, când nimeni
nu ştia cine pe cine vânează şi când toate scursorile-alea-activiste ieşiseră
ca dihorii dân găurile lor şi se căţăraseră din nou în vârfu’ grămezii cu posmagi,
păziţi tot de miliţia şi de securitatea lor, de pe vremea lui Papură-Vodă.
Reconcilierea şi consensu’ naţional cum zicea bulibaşa-ăla al lor. Adecăăă:
Cască gura! Să-ţi halesc friptura! şi Pune botu’ /Să-ţi iau totu’! Ceee, te joci!!
Păi nu s-a văzut! Eu zic că s-a văzut, dă ne doare şi păru dân cap!
Mai întâi, într-o noapte, fraţii Balamuc, cred eu, au săpat cu dalta peretele
de piatră şi-au scos giurgiuvelele de la o fereastră, dar geamurile s-au făcut
zahăr-tos, că era numai sticlă pisată pe jos.
― Şi
― Şi-a mai blestemat lumea, şi-a mai înjurat, şi-a mai dat cu căciulili dă
pământ, da’ nimic altceva, că fraţii Balamuc era turnători la poliţie dân naştere!
Plus c-avea un unchi care fusese mare politurc d-ăla, dă partid. Şi tot
el era la putere!!
Orişicum, într-o săptămână-aşa, toţi cactiviştii şi ciripitorii satului, dar cu
ajutoare, cu răngi şi cu cotigi au scos tot, tot, tot: până şi uş-aia dă carpen dân
faţă, care singură avea vreo tonă, şi toate giurgiuvelele, de pe toate părţile,
chiar şi p-alea de la pod, că nici acum nu ştiu cum s-or fi căţărat pân’ acolo.
Numai domni dă modă nouă/ fură cloşca după ouă!! Te joci!!
Păi, stai, că mai greu a fost pân-au intrat înăuntru, c-acilea au demolat la
rând, cu schemă şi cu dichis, ca să nu scape nimica... Şi miliţienii şedea cu
labele-n curea, să uita la ei şi-alegea: ― P-asta o duci la mine!, ― P-asta, la
Victor!! ― P-asta, la dom’ secretar!
Păi, dac-a trebuit un milion de ani ca maimuţa să se facă om, eu cred
c-ar trebui, cel puţin, două milioane, ca să faci dân miliţian, poliţist. Uite, eu
cred că noi suntem un popor de spectatori şi de borfaşi, nepoate, că, după
ce, în doi timpi şi-n trei mişcări, au scos lambriurile şi parchetul, au început
să care şi zidăria ― da’ piatră cu piatră şi cărămidă cu cărămidă. Chiar dacă
aicea a fost ceva mai greu, că pietroaiele-alea era zidite acolo dă pă vremea
lu Burebista şi legate-ntre ele c-o belea dă cement, d-ăla daco-getic, dă făcea
dalta scântei şi să clătina pământu’ când loveai cu barosu’!
Totuşi, mai întâi, au desfăcut acoperişul: grinzile, scoabele, cuiele popii,
căpriorii, ţiglele (d-alea franţiosif, cu Leul, de la Jimbolia), cartonu-asfaltat,
tablele, olanele, tot! Iar toată trebuşoara asta, ziua-amiaza-mare, de vuia satul!
Peste tot lume, lume şi lume: moşi, babe, femei, copii, şchiopi, cocoşaţi,
borţoase, chiori, şoimăniţi, care cu saci şi cu tăgârţe, care cu cărucioare, cu
cotigi şi cu teleguţe, ca la pomana lu Ceauşescu! Că, uite, nici n-am cuvinte
să-ţi spui! Sfârşitu’ Pământului, bre!!
66