Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
prezente. Rezumând, subiectul este acesta: ţăranul român Johann Moritz,
cu nume evreiesc, din satul Fântâna, este trecut pe lista evreilor, în timpul
celui de al doilea război mondial, de către jandarmul Nicolae Dobrescu, ce
jinduia la farmecele Suzanei, nevasta lui Johann (Ion). După perioada de
detenţie din România, unde prizonierii au săpat un canal pe Topliţa, muncă
inutilă, sunt trimişi la graniţa româno-maghiară. Suzana va semna o declaraţie
de divorţ pentru ca să nu-şi piardă agoniseala, iar Ion, care a auzit, crede
că este părăsit şi hotărăşte să evadeze, împreună cu trei evrei bogaţi. La
Budapesta, acum sub numele de Janos, este arestat de siguranţa ungară
şi torturat, după care i se recunoaşte etnia, trimis la o fabrică în Germania.
Un specialist în antropologia standardelor germane, colonelul Müller, vede
în acesta tipul arianului şi fotografia lui apare în media germană. Bolnav, nu
mai este trimis pe front, devine paznic la un lagăr de prizonieri, acelaşi în care
fusese chiar el închis, se însoară cu Hilde. Va avea un copil cu aceasta şi
fiindcă Germania pierde războiul, nemţoaica susţine că îşi omoară pruncul,
iar ea se va sinucide. Ion fuge cu nişte prizonieri francezi care vor să-l facă
ţăran francez (Jean), americanii îl trimit într-o închisoare germană, trece din
închisoare în închisoare. Timpul trece, după treisprezece ani îl vedem liber
cu familia iniţială reunită, la care se adaugă un copil în urma violării Suzanei
de soldaţii ruşi „eliberatori”, apoi trimişi în lagăr în perioada postbelică, aceea
a războiului rece. Aici, după un pariu în care sunt implicate câteva destine
paralele, ei vor fi eliberaţi. La fotografia de propagandă, când li se cere să
râdă, supravieţuitorul Ion nu se mai putu abţine şi „izbucni în bocet exact ca o
femeie. Disperare deplină. Era sfârşitul. Mai mult nu ar fi putut nici el să suporte.
Niciun om n-ar fi putut suporta mai mult”. Sub povara îndurării fără crâcnire a
destinului dat, a fatalităţii, personajul va cunoaşte suplicii inimaginabile, frica
îl ia în stăpânire, bolile, de asemenea. În esenţă el devine un personaj tragic,
victimă a unor pofte trecătoare, a aparatului birocratic, a unor întâmplări neprevăzute,
a maşinii mondiale de război. El este jertfa celor două sisteme, din
răsărit şi apus, la fel de dezumanizante, doar mijloacele diferind. Întâmplările
par neverosimile, schimbările de nume: Ion, Johann, Jakob, Janos, Iani (cum
îi spunea Suzana) sunt ipostaze ale Celuilalt, semn al sacrificării Omului. În
astfel de conflicte, de senzaţionale situaţii, valorile sunt răsturnate, naivul Ion
este un delicvent ostracizat de toţi, adevăraţii criminali sunt viitorii stăpâni.
Prin romancierul Traian sunt incluse secvenţe autoreferenţiale, ce subţiază
tăietura senzaţională, ca şi consideraţii metatextuale. Toate acestea sugerează
o puternică impresie de autenticitate. Romanul este o construcţie bine
legată, un mecanism narativ ingenios, căci finalitatea trebuie demonstrată şi
dovedită. Totul se află în relaţie, la mersul de ceasornic bine reglat al faptelor
contribuind absurdul, neverosimilul, încurcăturile, indiferenţa, meschinăria,
hazardul, acel aer nesănătos pe care fiecare îl inspiră, iar la nivelul scriiturii
strategiile narative, „punerea în abis” fiind cea mai evidentă şi eficientă.
Patimile pricinuite de aspecte existenţiale, extraliterare, se risipesc odată
cu trecerea în nefiinţă a celor care nu l-au plăcut. A intrat în lumea umbrelor
şi omul Constantin Virgil Gheorghiu. Dar opera rămâne şi Ora 25 se înscrie
ca una dintre marile izbânzi ale literaturii noastre.
1. Sub pseudonimul Monique Saint-Come
144