Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
antice şi moderne, la blănuri, ceramică, puşti, ceasuri, tot felul de alte mărfuri,
până la şuruburi şi şurubele bine de pus unde lipseau, în obiectele cuiva.
Am reintrat în Fasanenstr., am lăsat la hotel materialele primite şi am
luat-o din nou la picior. De data aceasta am ieşit lângă grădina zoologică din
parcul cel mare al oraşului, am mers pe Budapesterstr., pe lângă parc, am
dat în Stülerstr., apoi în Hofjagerallee, care taie aproximativ în două parcul,
până la Coloana Victoriei ridicată între 1869-1873 cu o înălţime de 86 m;
acolo aleea întâlneşte bulevardul „17 Iunie”, cam la jumătate distanţă până
la „Brandenburger Tor”. Coloana Victoriei a stat în faţa Reichstagului până
în 1938, amintind de războiul cu Prusia şi de constituirea Imperiului German
în 1871. Statuia Victoriei are opt metri înălţime, e din aur şi este situată pe
ultima platformă a Coloanei.
N-am putut merge pe aleile parcului. Toate intrările erau blocate şi tot parcul
era închis cu un gard provizoriu, să-l ferească probabil de mulţimea care
trebuia să se strângă la Coloană pentru a sărbători aşteptata victorie finală
din fotbal. În jurul Coloanei, plasată strategic în mijlocul unui spaţiu girator
erau deja scaune şi toată aparatura ce avea să asigure transmiterea în direct
a meciului pe un ecran imens, ca toată lumea să vadă şi să se bucure. Tot
respectul pentru organizarea fără reproş, nemţească, în întâmpinarea euforiei
sportive. N-a fost să fie aşa, căci nemţii au prins numai finala mică, cu locul
al III-lea, şi poate că bucuria lor a fost înjumătăţită. Dar cum m-am convins
eu în nenumărate rânduri, cum că partea cea mai frumoasă a duminicii, este
sâmbătă seara, am simţit asta şi la nemţi, din plin. Străzile erau înţesate de
lume, pe chipul tuturor se putea citi buna dispoziţie, din vitrinele magazinelor
chemau vuvuzelele, înăuntru şi afară atârnau pe umeraşe tricouri cu numele
jucătorilor din principalele echipe intrate în campionat. Numai Ionuţ n-a avut
norocul să găsească, pentru el şi fiul său, tricoul cu numele jucătorului Schweinsteiger.
Se vede că nemţii au epuizat mai repede stocul.
Berăriile erau aglomerate şi totuşi puteai să bei o bere dacă chiar simţeai
nevoia. Culmea euforiei însă ni s-a arătat dintr-odată. Ca şi cum vroia să-şi
facă loc, un vehicul ciudat, a apărut în mijlocul străzii, anunţat de cei ce-l mânuiau,
cu chiote de bucurie, cu cântece întrerupte, cu râsete şi încântare. Era
o platformă joasă, pe patru roţi de automobil, cu câte cinci perechi de pedale
de bicicletă pe-o parte şi pe alta a platformei, o masă lungă pe mijloc cu câte
cinci robinete pe fiecare parte a mesei, câte cinci scaune în ambele părţi, pe
fiecare stăteau în total zece bărbaţi îmbrăcaţi colorat şi haios, un butoi suficient
de mare la una dintre extremităţile platformei, plin cu bere, şi bărbaţii, ca să
poate beneficia de halba cu bere ce se umplea la robinet, trebuia să pedaleze
continuu, făcând posibilă în acelaşi timp mişcarea platformei de-a lungul
străzii, la deal sau la vale. Erau atât de bine dispuşi încât contaminau pe toţi
privitorii ce stăteau locului la apariţia lor. Munceau din greu, pentru că trebuia
să urce strada, beau bere şi-şi strigau neconvenţional şi original bucuria de
a trăi clipa. Era pentru prima oară când vedeam o asemenea minune şi cred
că nu ni se întâmpla numai nouă. I-am văzut trecând până-n prânz. Când ne
întorceam spre seară, pe aceeaşi stradă, coborând-o, ne-a ajuns din urmă Bier
Bike-ul, bicicleta berii, cu bicicliştii epuizaţi de pedalat, de bere, şi de căldură,
chiar dacă aveau şi un umbrar deasupra capetelor. Unul dintre cei cinci de pe
partea noastră dispăruse. Locul a rămas gol. Probabil să fi adormit pe undeva,
ori să fi căzut „la datorie”. Tovarăşii lui de drum renunţaseră la tricouri care
se udaseră între timp de efort şi de căldură. A fost partea cea mai distractivă
a duminicii noastre, ca manifestare a unor suporteri autentici.
204