Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

– De fapt ce reprezintă arta pentru dumneavoastră
– Este parte integrantă din viaţa mea. Nici nu mă văd făcând altceva…
– Care sunt subiectele plastice pe care le preferaţi şi de ce
– Peisajul şi florile. Dar flori am făcut mai mult la cererea altora. De multe
ori pictez după schiţe şi le elaborez apoi acasă. Mai intervine pe alocuri şi
imaginaţia mea.
– Ce simţiţi în faţa unui peisaj
– Simt că mă dizolv şi simt că fac parte şi eu din acea apă, că sunt şi eu
acea salcie, că sunt una cu nuferii, cu pomii…simt că eu nu mai exist, uneori
poate pentru că eu percep frumosul şi acolo unde el nu există pentru alţii şi
îl percep altfel decât ei, pur şi simplu sunt uluită iar emoţiile sunt deosebit de
mari. Îmi dau seama că încă din copilărie simţeam ceea ce alţii nu simţeau,
de exemplu… culoarea albastră a zorelelor, acelea mă emoţionau puternic
şi nu înţelegeam de ce oamenii nu dau importanţă, nu pricep că aş fi vrut să
vorbesc cu cineva despre trandafirii albi, sau aceia galbeni urcători, foarte
frumoşi, chiar dacă mai plăpânzi faţă de soiurile acestea noi…
– Când pictaţi aveţi în vedere un curent, un stil pe care-l urmaţi, credeţi
că vă reprezintă sau vi se potriveşte mai mult vreunul anume, sau
pictaţi orientată doar de impulsul creator
– Nu. Nu am ţinut să mă integrez într-un curent artistic; ar fi şi o greşeală,
dar s-a spus în unele etape ale creaţiei mele artistice, că aş fi fauvistă,
pentru că utilizez culorile tari, şi mă exprim mai degrabă prin culoare, lumină
şi umbră. Însă uneori am fost tentată şi de impresionism; de exemplu tabloul
„Cartier vechi din Tulcea”, din perioada mea violetă, lucrat în 1982 şi care a
fost acceptat la Sala Dalles. Nu ştiu dacă acum mai există acea casă pictată.
Ca pictor te poţi apropia de diverse curente şi mulţi artişti au procedat aşa,
nu pentru că aşa şi-au propus, însă contează regulile artistice după care te
orientezi preponderent.
– Nevoia aceasta de a folosi tonurile tari, tranşante aş putea spune,
cu care lucraţi, ar putea exprima o nevoie de clarificare
– Când lucram în culori vii, pentru mine era ca un fel de efort de a trece
puntea spre altceva şi aveam nişte stări în mine, în general benefice.
– Cine şi ce anume a contribuit la formarea dumneavoastră ca plastician
– Desigur profesorii fără de care nu aş fi existat ca artist. Unul din ei a
fost profesorul Duman. La mine în familie şi-n neam a existat mai mult o tradiţie
muzicală, am preoţi, cântăreţi în familie, printre rude, chiar şi fiica mea
a terminat Conservatorul şi este în corul Filarmonicii.
Ex Ponto nr. 3, 2011
193