Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

al talentelor scriitoriceşti, înţelegând că o adevărată revistă de cultură şi,
cu atât mai mult, una scrisă de oameni tineri, „nu poate fi decât un teritoriu
al libertăţii unei gândiri exigente faţă de sine şi de lumea din jur, al unei cât
mai vaste deschideri spre valorile spiritului, şi nu în ultimul rând, al unei etici
superioare a creaţiei” 2 .
Universitar clujean, critic şi istoric literar, poet, traducător, om de presă
şi de cultură, Ion Pop este unul dintre cele mai importante nume afirmate în
„noua literatură”, cum numeşte Nicolae Manolescu generaţia care s-a afirmat
începând cu anii’60.
Născut la 1 iulie 1941, într-o comună din judeţul Maramureş, debutează
publicistic în 1959, cu poezie, în revista Steaua, din Cluj. Debutul editorial are
loc şapte ani mai târziu, cu volumul de versuri Propunere pentru o fântână. Tot
poezie publică şi în 1969 - Biata mea cuminţenie, în 1977 -Gramatică târzie,
1985 - Soarele şi uitarea, 1990 - Amânarea generală. Deşi este considerat
un remarcabil poet, este prea puţin cunoscut în această ipostază, fiind uitat
„din cauza unei tenace şi laborioase activităţi critice" 3 .
Îl găsim în postura de critic literar în Avangardismul poetic românesc
(1969) şi recunoscut ca specialistul numărul 1 în acest domeniu, în Poezia
unei generaţii (1973), Transcrieri, Nichita Stãnescu. Spaţiul şi măştile poeziei,
Lucian Blaga, universul liric, Lecturi fragmentare, Jocul poeziei, Avangarda
în literatura românã, A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei,
Recapitulări, Pagini transparente, Ore franceze, Ajournement general – una
dintre cele mai interesante şi utile cărţi de interviuri din spaţiul românesc, în
care valorifică întâlnirile din perioada celor patru ani de lectorat de la Universitatea
Sorbonne Nouvelle-Paris III, cu profesori ca Marcel Raymond, Gaëtan
Picon, Jean Starobinski, Jean Rousset, sau Georges Poulet.
De altfel, profesorul clujean a şi tradus studii de teorie literară ale unor
critici francezi de referinţă: Georges Poulet - Conştiinţa critică şi Jean Starobinski,
1798 Emblemele raţiunii, volum apărut în 1990. O lucrare amplă pe
care a coordonat-o este Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. I-IV
(1998-2003), ediţie definitivă (2007).
Pentru opera sa, a obţinut în mai multe rânduri Premiul Uniunii Scriitorilor
din România şi Premiul Academiei Române.
Ex Ponto nr. 3, 2011
Concepţia despre actul critic
Într-un interviu acordat profesorului Iulian Boldea, Ion Pop mărturiseşte
că nu consideră a avea un sistem critic clar conturat care să nască direcţii,
aşa cum au francezii, de exemplu (cum de altfel, nici în istoria criticii literare
româneşti nu prea există astfel de sisteme foarte clar articulate şi, mai ales,
originale), dar că a încercat să-şi cristalizeze un „sistem de lectură” adaptat
propriei sensibilităţi şi formaţii.
Cele mai multe studii literare semnate de Ion Pop indică totuşi o simpatie
pentru critica tematică de şcoală geneveză, adevărat fiind că există o flexibilitate
a grilei de interpretare, care lasă să iasă la iveală „universurile imaginare”
ale textului analizat. Tematismul ca tip de critică se poate observa în Jocul
poeziei, în Nichita Stănescu, spaţiul şi măştile poeziei, sau în altă abordare
monografică, cea despre Lucian Blaga. Dar e vorba de un tematism ce „nu
se limitează la descoperirea specificei configurări a categoriilor (spaţiu, timp
etc), ci se lasă completat de analiza artei combinatorii a limbajului”, pentru că
„însăşi natura operei decide asupra modului de abordare critică”, după cum
însuşi autorul măturiseşte. 4
130