Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
însemnând că erau preschimbate în mall-uri şi carrefour-uri. Îl auzise o dată
dl. Nica pe primar: să fie rase cu buldozerul parcurile, că nu aduc nici un profit...
Pitic Orfeanu nu întrebă, dar dr. Mânzescu auzise întrebarea şi tocmai
de aceea venise, să răspundă.
― Miruna, nepoata dumneavoastră...
Dar abia apucă să scoată vorbele, că dl. Nica îi trase un cotoi în fluierul
piciorului. Dr. Mânzescu îl privi mai întâi năucit, dar, deşi învăluit de aburii
alcoolului, se lumină. Să tacă mâlc, asta îi comunica prietenul său. Iar dl.
Nica nu era un oarecare, să nu ştie ce face. Cu siguranţă avea un motiv
întemeiat. Aşa că îşi înghiţi cuvintele şi, ghiorţăind şi prefăcându-se mai beat
decât era, repetă:
― Miruna, nepoata dumneavoastră... fata aia frumoasă...
Orfeanu îl privi crunt. Fusese sigur că-i va fi dezvăluit adevărul. Şi când
colo, cu ce se alegea Se uită să vadă de nu sunt nişte cleşti pe-aproape. I-ar
fi smuls unghiile doctorului, i-ar fi smuls nasul dlui Nica... Iar nu avea nimic.
Aşa că se apucă să calculeze consecinţele luptei sale cu primarul. Făcuse
nenumărate pocinoage. Adusese prejudicii celui mai puternic om din urbe.
Iar colateral, i-a produs daune şi lui Triţă Costin. Harpistul, când era vorba
de familia lui, era aidoma mistreţului din munţi. Altfel bonom şi de-o amabilitate
vicleană, îl apuca nebuneala când unul dintre ai lui era primejduit. Se
repezea să sfâşie.
― Nici n-am aflat, nici nu pot da înapoi – spuse, trăgând uşurel de şuviţele
de păr aduse pe ţeastă de la ceafă.
Era semn că gândea, năuc. Calculase consecinţele şi ştia că primarul
nu-l va ierta.
― Acum totul e: ori el, ori eu – spuse.
Dl. Nica pricepuse despre ce-i vorba. Orfeanu mizase că-şi va afla nepoata
şi va arunca în spinarea lui Gică toată vina. Acum nu mai putea. Bătălia se
preschimba în una pe viaţă şi pe moarte. Şi dl. Nica se apucă să calculeze
cum să facă şi să dreagă să pară că e de partea fiecăruia. De-ar fi câştigat
Orfeanu, să aibă de la el un ciolan, ori de-ar fi câştigat Gică Rasol, să rămână
mai departe omul lui. Încropi în forţă un plan, pe care gândi că-l va pune
curând în aplicare. Mai bine era ca el să rămână mai departe cu Gică, iar pe
dr. Mânzescu să-l dea pe lângă Pitic. Aşa se expunea şi mai puţin şi oricare
dintre ei, primarul sau harpistul, ar fi câştigat, unul din ei (adică el pe doctor,
de câştiga primarul, sau doctorul pe el, de câştiga Orfeanu) îl va aduce în
tabăra învingătoare pe celălalt. Planul pus la punct îl mulţumi pe dl. Nica.
Părea atât de bun, încât îi aminti nişte versete. Şopti unul din ele, pentru a-şi
încerca memoria:
― Şi Dumnezeu a văzut că lumina e bună!
Acum, de unde atâta lumină la Orfeanu Pesemne că învăţat cu viaţa
de noapte în crâşmele pe unde cântase (ziua dormea cu storurile coborâte),
nu-i plăcea decât clarobscurul, penumbra, umbrele. Gândind aşa, dl. Nica îşi
spuse că probabil de aceea toţi cei aflaţi aici au haine de seară. Pitic Orfeanu
preschimba viaţa diurnă în viaţă nocturnă.
Dl. Nica se crezuse o clipă pierdut, iar acum, văzând că a scăpat, ca un
ins rostogolit de-o vâltoare ce-a prins un capăt de funie, îşi corectă ţinuta. Îşi
îndreptă spatele, îşi bombă pieptul, deşi avea un piept plat ca biscuitul, îşi
trase de poalele hainei s-o îndrepte, s-o întindă. Rotindu-şi privirea, dădu cu
ochii de dr. Mânzescu. Crescuse, enorm, în ochii lui. Dânsul era păstrătorul
tainei. Dânsul căra, într-un efort supraomenesc, ca Atlas globul pământesc
42