Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

ca şi cum ai înghiţi un arici. După care s-a retras vreo cinci paşi, clămpănind
din gingii ca peştii şi clipind cam prea des.
― Haraşo!!, a zis. Davai!
Că, pe urmă, s-a-ngrămădit toată şatra lu’ Pelicanoşa (davai! kakai!
guleai! nikalai! panimai! hara-hai! Cu cănuţele-n palme şi cu limbile scoase,
ca babele-alea care-au murit înghesuite la pomană... Lumina dă la Răsărit,
nepoate! Ce te joci!
Şi, urgent, s-au pus pe orăcăit şi pe hălălăit (Cu Katiuşa! Sullicuşa! Sta-lin!
Mi-ciu-rin! şi Krem-lin!, numa draci d-ăia d-ai lor!)
Atâta doar că-a doua zi i-am găsit pe toţi cu burţile-n sus pe marginea
şanţului, ca pe şobolani-ăia care-au mâncat prăştina de la cazanul de ţuică
şi-au murit fericiţi. Că, după cum am priceput mai pe urmă, ăla nu era spirt de
băut, vere, ci alcool d-ăla coclitic, care mierleşte şi crocodilu’, bre!
Dar ce să vezi pe urmă! Parastas! Halimai! Tras cu puşca-n Dumnezeu!
Jale mare!! Că până seara, au dat buzna peste noi, pe rând, sau toţi deodată
şi fiecare cu liota lui, maiorul rus de la Năvodari, Rodion Davaipalton-ăla şi
cu căpitanul Serghei Daisăbei-ălălalt, plus autorităţile româneşti: prefectul de
la Constanţa, comisarii-şefi de la Poliţie şi Siguranţă, secretarul P.M.R., Ion
Ilici Cufurici şi, moţ la rahat, chiar nea Cateof-ăsta-al nostru, de la Partidul
Muncitoresc Tehalesc.
Mai întâi, de la ruşi, n-am înţeles mare lucru, dar, după cum scoteau la
flăcări şi la draci bălţaţi pe nas şi pe gură, tot am priceput că încercau să ne
iesplice că noi i-am omorât pe tovarăşii lor, după cum au presupus, imediat,
şi-ai noştri, de la poliţie şi de la siguranţă
― He, he, he, cum să-i omorâm, bre, a râs nea Papin. Păi, ei se frichineau
p-aici cu balalaicele pă burtă şi cu-o tonă dă cartuşe pă umeri, iar noi
ne holbam la ei cu ochii scoşi ca la melci şi cu mâinile-n cur. Păi, puteam noi
să le turnăm şoricioaic-aia pă gât! Ori sunteţi proşti!
Pă urmă, ia uitaţi-vă bine E vrun rănit! Lipseşte vrun cartuş!
Ex Ponto nr. 3, 2011
Iar acum chiar cred că asta ne-a salvat atunci, pe loc, că, de plătit, am
plătit cu vârf şi-ndesat, mai pe urmă.
Dar, uită-te bine că, de-aici, se vede bine Monomentu’, că le-a făcut şi
monoment (Adecăă, Monomentu’ Marelui Soldat, înecat în Rahat!)
Că-n vro trei zile-aşa, a venit neşte ruşi c-un tanc gârâit şi mai murdar
decât porcu’, cu care-au scos piatr-aia bălană din faţa Magaziei, un cataroi
patrat şi şlefuit ca geamu’, târât cândva, cine mai ştie când, de pe la Histria
şi pus aici, ca treaptă şi ca pridvor, la Magazie.
Iar, după ce l-a hârşâit acolo, unde-l vezi, s-a apucat Meşteru-strică-şidrege
dă-frică să zgârâie pă el o stea d-aia-n cinci colţuri cum avea şi eI,
drept în frunte – semnu’ lu’ Mamona, nepoate! Ş-abia mai pă urmă i-a turnat,
pă deasupra, Monumentu-ăsta, care-i tot dân cementu’ nemţilor, săracii. Acu’
ce haraiman dă Monoment o mai fi şi-ăsta, nici eu nu prea ştiu! Că, na!,
uită-te şi tu, zici că-i Maimuţoiu Fără Coadă, Moartea la Dentist sau Dracu’
pă Comoară!!
― Monomentu-l văd eu, am zis îngândurat. Dar unde-i Magazia
― Păi, Magazia, să vezi!! Că de-acuma, ea e chiar aici, calci pă ea şi pă
orice-ai pune mâna, pui mâna pă ea!
64