Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
Cămaşa lui, încheiată în două-trei locuri cheie, flutura deasupra pantalonilor
albi. Mereu am visat ca cineva să-mi propună o asemenea emisiune. Dar
îmi imaginam că o face după ce a ascultat o înregistrare de-a mea. Sabazius,
evident, avea planuri care trebuiau să fie umplute cu conţinut.
– Şi ce se aşteaptă de la moderator în această emisiune
– Cum O să anunţi ce noutăţi au apărut, o să iei interviuri oamenilor. O
să explici publicului ce e frumos, ce să-şi cumpere.
Ne beam paharele la fereastră şi priveam în jos strada încinsă de soare.
Maşina portocalie încă nu se topise.
– Nu e pentru mine treaba asta. După o lună îmi începe semestrul. Când
o să repet, când o să cânt
– Cred că trebuie să te vezi cu Midas pur şi simplu. El este ambiţios,
caută oameni de calitate. Mi-a pomenit că oferă bani buni. În sensul, dacă
găsesc un om adecvat.
Când am auzit de salariu, am înghiţit în sec, dar în aşa fel ca să nu se vadă.
Suma era de două ori mai mare decât tot ce scoteam din cântat şi profesorat.
Îmi era greu să trăiesc în vecinătatea lovelelor tatălui meu şi să tot dovedesc
că şi eu contez ceva. Deja mă răstignisem destul între necesitatea să lucrez
pentru un venit permanent şi şansa de a cânta ceea ce îmi place, fără ca să
trăiesc de pe urma ei. Semănam cu colosul din Rhodos, fără stratul aurit. Cu
toate acestea, nu voiam să mă avânt într-o profesie nouă tocmai când muzica
noastră avea şansa să spargă.
S-a lăsat o pauză neaşteptat de lungă.
– Ştii Sabazius, cu ani în urmă am văzut acolo jos cum îl băteau pe un
băiat – am spus eu şi am arătat înspre trotuar, puţin mai la stânga de Lotusul.
– A doua zi era o urmă de sânge pe peretele casei.
– Ştiu – a spus el.
– De unde ştii
– Eu eram acel băiat.
Sabazius a scos din buzunarul cămăşii o carte de vizită şi mi-a dat-o. Deja
aveam una, o primisem alaltăieri, odată cu invitaţia să trec pe la el la birou.
Pe ea scria doar numele lui, GSM-ul şi această adresă nou achiziţionată.
– De fapt, care e firma ta Am întrebat eu după ce am răsucit de câteva
ori cartonaşul cu striaţii fără să văd vreun alt text pe el.
Sabazius a zâmbit. Avea un mod aparte de a zâmbi, care nu coincidea
deloc cu privirea lui concentrată. Mereu aveam sentimentul că nu este atent la
discuţie şi totodată că nu-i scapă nicio vorbă. Poate că asta venea de la culorile
ochilor, care în circumstanţe obişnuite ar fi aparţinut la doi oameni diferiţi.
– Niciuna. De fapt, toate. Am acţiuni.
Cartea de vizită, care de altfel nu-mi aducea nici o informaţie nouă, arăta
altceva – sfârşitul întâlnirii. Am pornit pe drumul înapoi, în jos, spre deputatul
adormit.
– Nu renunţa la emisiune, Orfeu! – m-a ajuns din urmă vocea lui Sabazius
pe scară. Mi l-am imaginat cum stă aplecat deasupra balustrăzii. Nu am
privit în sus.
Prezentare şi traducere de
PARASCHIVA BOBOC
86