Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

critici contemporani
DANIELA VARVARA
Ion Pop, aspiraţia la o critică completă
P
rezentul eseu se vrea o încercare de prezentare a unuia dintre numele de
o certă valoare, voce autoritară în spaţiul criticii româneşti (şi al culturii
noastre poststaliniste) – Ion Pop , o schiţare monografică a operei sale
critice (cu precădere), raportate la propriul crez despre actul critic, dar şi
la contextul românesc de după 1960.
Ion Pop în contextul „noii critici”
După întunecatul deceniu şase, odată cu (sau la câţiva ani 1 ) înnoirea
literaturii, reînvie şi critica (puţin mai târziu şi istoria) literară. Mergând
pe aceeaşi linie a comparaţiei, putem afirma că, asemeni poeziei ce se
naşte din cenuşa modernilor interbelici, şi critica literară reînnoadă tradiţia
maioresciană a unor Lovinescu, sau Călinescu. Sigur că acest tip de critică
se impunea în contextul dat şi a avut şi efectul scontat: impunerea criteriului
estetic în ierarhizarea valorilor. Aşa se face că după 1970, locul privilegiat
(din spaţiul revistelor literare şi chiar din cel al programelor şcolare) al
poeţilor proletcultişti ca Maria Banuş, Mihai Beniuc, sau al prozelor de
genul „Nicoară Potcoavă” este luat de Nichita Stănescu, Marin Sorescu,
Ana Blandiana, sau Alexandru Ivasiuc.
În deceniile al şaptelea şi al optulea apar câteva nume importante ale
criticii: Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Paul Cornea, Matei Călinescu,
Sorin Alexandrescu, Valeriu Cristea, Eugen Negrici, Gheorghe Grigurcu,
Alex. Ştefănescu, Ion Pop, Marian Papahagi, Mircea Martin, Livius Ciocârlie,
Al. Călinescu, Marin Mincu ş.a. (Ca după 1980 să se afirme un alt nou
val în critica românească, prin Al. Cistelecan, Ion Simuţ, Mircea Mihăieş,
Mircea Scarlat, Ion Bogdan Lefter etc.).
În timp ce la Bucureşti, Nicolae Manolescu şi Eugen Simion – ca să
amintim două dintre noile nume ale criticii literare- se impun, prin cărţile
şi articolele lor, demni continuatori maiorescieni, călinescieni (promovând
autonomia esteticului, prin mijloace neoimpresioniste, dar neocolind nici
experimentele inovatoare ale confraţilor europeni), la Cluj-Napoca, se
configurează personalitatea critică a tânărului asistent universitar Ion
Pop, devenit din 1969 (de la al doilea număr al revistei), redactor-şef al
Echinox-ului. Şi din această postură îşi va putea juca rolul de promotor
Ex Ponto nr. 3, 2011
129