Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

trebuie. Lepădat din nou pe ţărm ca un fel de restituire, de astă dată, credeam,
definitivă, n-am putut înţelege atunci că eşecurile succesive mi -au protejat
existenţa reală îndemnându- mă, prin repetată eliminare, să-mi ascult glasul
interior care-mi poruncea să mă îndepărtez de mare pentru a mi-o apropia
în singura modalitate adecvată mie.
Dialectica faptelor am înţeles-o mult mai târziu, după luni de agresiune
marină, după ce ochii mei au văzut atâta albastru nestabil cât n-au văzut în
toată deschiderea lor dinainte spre lume. Au fost zile şi nopţi când mintea
mea se declara sătulă de mare, când era clar că ea, marea, în alcătuirea ei
concretă, nu se arăta dispusă să-mi întoarcă nimic din efortul meu idolatru,
când tot ea, implacabilă şi impersonală, punând la cale milioane de renghiuri,
îmi ameninţa până şi viitorul, ba chiar şi trecutul, ireversibil s-ar crede; fiindcă,
fără menajamente, mi-a confruntat eroarea din tinereţe cu sensul real, aspru
şi nu rareori decepţionant al aşa numitei călătorii pe mare, sugerându-mi cu
destulă brutalitate că ar fi cazul să mă opresc aici, unde m-am regăsit pe
mine însumi.
Ex Ponto nr. 3, 2011
72