Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
...Zidul era şi nu era cum îl visase. Nici nu fusese încheiat. Dar delimita
exact suprafaţa dorită, din malul înalt (şi din mare), până în mlaştini. Colina
avea, într-adevăr, aspect de turn în ruină, dar era oarecum potrivită şi, desigur,
funcţională...
El a construit casa-colibă pentru Piu, Milă şi fete, apoi S-a apucat să trăiască
mai mult lăsând să treacă zilele, pentru că treburile ajunseseră să se facă
fără poruncile Lui, după ce o bătuse cu varga pe Chioara (care Îl ascultase
doar în felul ei). Numai la ritualul (mai mult simulat) al vinului participase, de la
culesul celor câţiva ciorchini şi până la aşternerea în singura oală de păstrare
umplută, ca şi la îngroparea acesteia.
Femeile, cele trei, după iarna următoare (dar fie şi în iarna aceea), nu L-au
mai învolburat, la împreunări şi, lucru de mirare, El începuse să-Şi amintească
de Căprioara mai des decât Îşi amintise, cândva, de Nebuna.
A avut o plăcere, în tot acel răstimp. Se suia, des, pe Colina-turn, şi căsca
ochii la stepă, la orizontul stepei sau la mare şi la orizontul mării, când-cum, dar
nu înţelegea că vede (rar) călători, turme sau câte o corabie depărtată... Şi cu
atât mai puţin o băga de seamă pe Alba care, ori de câte ori El se pierdea, astfel,
ea se ghemuia la piciorul interior al colinei, privindu-L dar nu veghindu-L...
Într-o zi din miezul primăverii aşa, deodată, S-a hotărât să schimbe şi
ultimele averi -podoabe pe lucruri importante pentru facerea vinului şi a plecat
în stepă, ducând bagajul mititel.
S-a nimerit să dea peste nişte oameni şi miloşi, şi darnici, şi iubitori de
podoabe, şi având ce Îi trebuia Lui. Şi încă nu foarte departe, spre miazăzi...
A făcut cu aceia târgul şi a şi fost găzduit de ei, o noapte, până ce doi din grup
(grupul plecat spre mare, la sărărie), au bătut drumul până în sat şi înapoi,
aducând ce vânduseră: lucruri cam vechi, rămase nefolosite din vremea când
unul lucrase la vie, dar încă bune. El a primit şi un ulcior pântecos de vin, dar
oricât a încercat, n-a reuşit să le-o smulgă, ţăranilor abia aşezaţi în provincie,
pe fata-fiica unuia, împlinită, ochioasă şi care desigur Îl plăcea.
O plăcuse şi El, mult.
Să urmărească grupul şi să îl atace, noaptea, să ia ce Îi plăcuse Erau
cinci bărbaţi zdraveni. Trebuia să-i omoare pe toţi; un martor ar fi dat de ştire
şi, în vremurile care se rânduiau, El se putea trezi cu imperialii în loc. Dacă
nu reuşea să-i omoare pe toţi, imperialii ar fi apărut chiar mai repede...
La întoarcere, evitând cu grijă drumurile stăpânirii în parte refăcută, a dat
peste nişte ciobani şi peste turma mânată spre miazăzi, spre noul proprietar.
Ciobanii se temeau de tâlhari. L-au îngăduit cu greu între ei şi numai după
ce L-au hărţuit cu multe întrebări şi iscodiri-ghem...
Lor, poate şi ca să se răzbune (dar, în orice caz, şi pentru că a fost uşor),
le-a furat-o puţin pe una dintre femeile care îi însoţeau (Soră Soţie Fiică),
iar asta s-a întâmplat chiar a doua zi, după ce se despărţise de turmă şi de
grupul care o conducea. Femeia, care întârziase, de cu noapte, lângă foc,
dimineaţa încurcase drumul spre apă (spre un izvor) şi întinsese câţiva paşi
pe drumul Lui. Câţiva paşi au fost suficienţi...
Dar acea femeie, care a răspuns iute dezmierdărilor şi a fost sprintenă şi
doritoare la împreunare, când a înţeles ce i se cere, după aceea, s-a împotrivit,
apoi s-a împotrivit muşcând şi zgâriind, şi pentru că se aflau departe de loc,
El a lăsat-o să plece...
De pe înălţimile domoale cu petece de piatră şi cu buturugi mari şi putrede
pe ele, a văzut locul lui. Nu cum Îl mai văzuse şi nici cum se aştepta să-l vadă,
ci doar arătat că ar fi, de Zid...
50