Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

candelabrul din mijlocul bisericii”, „simţea fizic, pe palmă, firişoare de materie
şi-şi retrase mâna cu repezeală “, „îi acoperi mâinile, pieptul, gura, ochii”,
participând la creionarea intenţiei discursive care aduce cu sine o serie de
implicaţii pragmatice.
Putem reduce evenimentele la o simplă ecuaţie, în care necunoscuta
este reprezentată de „Iarba Albă”, rezultatul acestei ecuaţii fiind unul negativ:
,,- Iarba Albă”, minus identitate. Astfel, „acapararea” de aceasta ar demonstra
prezentarea unei noi realităţi: „când Iarba Albă m-a prins ca-ntr-o plasă (oare
chiar m-a prins) am văzut aproape, chiar la doi paşi, numele ultimului mort
din neamul meu, Ion Vroia să-mi amintească faptul că voi fi următorul Şi
dacă a fost o pură întâmplare În fond, puteam să întorc faţa spre trandafirul
galben de lângă gard.”
Macrosecvenţa descriptivă care închide povestirea este dominată de
predicatele funcţionale „cuceri”, „puteam să întorc”, „m-a îndemnat să văd”
şi de predicate calificative: „auzul plin”, „trandafirul acela galben”, „colţ de
umbră” amintesc de sensurile unei existenţe grăbite să îşi găsească liniştea
şi identitatea.
Se observă din lectura textului faptul că, pe de o parte, autorul refuză facilul
utilizând expresii orientate către revelarea unor adevăruri profunde, iar, pe
de altă parte, locutorul se foloseşte de structurile alegorice cunoscute pentru
a oferi soluţii. Acţiunea este interiorizată progresiv de către lector, se pune,
astfel, în evidenţă relaţia dintre verb şi substantiv, Arthur Porumboiu reuşind
să (re)transforme realitatea fanteziei în scriitură şi scriitura în fantezie.
Bibliografie selectivă
1. Adam, Jean-Michel, Le texte descriptif, Paris, Nathan, 1994
2. Bidu-Vrânceanu, Angela & co., Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira,
2001
3. Dragomir, Camelia, Semantică şi sintaxă în structura grupului verbal, Ovidius University
Press, Constanţa, 2006
4. Mancaş, Mihaela, Tablou şi acţiune. Descrierea în proza narativă românească, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2005
5. Porumboiu, Arthur, Iarba Albă, Editura Rafaet, 2008
6. Ricardou, Jean, Noi probleme ale romanului, Bucureşti, Editura Univers, 1988
Reconstituirea universului în
poemul dramatic Înălţarea/ L’assomption
C
e reprezintă Înălţarea Răspunsul ne este oferit încă din primul cântec,
dar reluat sub diferite formule în cele douăzeci de cântece care alcătuiesc
poemul dramatic „Înălţarea/ L’assomption” 1 . În poezia Cristianei Eso se
observă existenţa unei tensiuni spre unic a multiplului: „îngerul ei: - Trei
lanţuri formează un lanţ:/ primul este/ al treilea face/ al doilea devine./
Ultimul nu poate sta fără primul,/ primul multiplul comun în spate duce
lumina.” (Al patrulea cântec); ,,Numărul cel mai încăpător tot Unul rămâne.”
(Al şaptelea cântec), dar şi faptul că opoziţia dintre autenticitate şi
artificiu reprezintă rezultatul unei estetizări a existenţei. Fiecare cântec
reprezintă o treaptă în atingerea ţintei.
Ex Ponto nr. 3, 2011
165