Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
umilit, şi de Grec, iar acum de Pitic, care prea îl lăsa să guste arta. De ce l-o
fi chemat Să piardă vremea Doar ca să-i asculte compoziţia... Şi tocmai
pe când nutrea gânduri nimicitoare, muzica se opri, aplauzele explodară şi
apoi rumoarea, printre clinchete de pahar, se porni ca sunetul unui râu. Dl.
Nica se simţi atins pe umăr. Un picolo îi spuse şoptit:
― Domnul Orfeanu vă aşteaptă...
Dl. Nica se întoarse să-l urmeze. Şi, întorcându-se, dădu nas în nas cu
doamna Leopoldina, nevasta lui Gică Rasol. Avu o clipă de asfixiere, apoi luă
o gură de aer, dar ca şi când s-ar fi aflat în valuri, înecat, înghiţind picătura
fatală. Maşinal, salută cu „sărut-mâinile”, iar doamna Leopoldina îi zâmbi şi
îl opri o clipă:
― Nu vă ştiam un iubitor al artelor – şi îi atinse braţul, în semn de aprobare
şi încurajare.
Dl. Nica blestemă, în gând, toţi sfinţii şi arhireii ştiuţi şi neştiuţi, că nu-i
dăduseră harul de-a gusta arta. Aşa, ar fi privit, cine ştie, cu alţi ochi la cei din
jur. Poate că oamenii de aici erau de bună credinţă. Erau chiar firi poetice, firi
de artişti şi nu se aflau acolo pentru blestemăţii, ci pentru artă.
Asudat acum, dl. Nica prindea fărâme de discuţii.
― Şi cum ai vrea dumneata, domnule dragă, să rezolvi problema minorităţilor
– întrebă o doamnă opulentă, cu evantai în mâna stângă vânturat pe
sub bărbie, iar în acea doamnă dl. Nica o recunoscu pe nevasta prefectului.
― Dar aici nu e vorba câtuşi de puţin despre problema minorităţilor, replică
un domn masiv ca un bursuc, cu păr creţ, ce-şi însoţea cuvintele cu gesticulaţii
lente, vrând să dea impresia că ar fi aristocrat. Unul al ideilor, aşa cum
sunt aristocraţii din zilele noastre, pentru că altfel dl. Nica îl ştia ce poamă e!
Activist de partid încă din vremea lui Dej, apucase să pună umărul, dar mai
cu seamă pumnul, în procesul complicat al colectivizării. Urcase cu încetul
în rang până ce nu mai avu unde să urce, că de s-ar fi înălţat încă o treaptă,
dădea de umărul lui Ceauşescu. La sfârşitul domniei tiranului, se afla şef de
cabinet în unul dintre ministerele vitale ale ţării. Om de încredere al vechiului
regim, o fesenise şi sub cel nou, ajungând deputat. Ins fără elan însă, fusese
rejectat de sistem şi braţele posturilor teritoriale tv i se deschiseră atunci şi îl
îmbrăţişaseră ca analist politic... De ţiganii sadea e vorba aici – perora el –
pe care noi ne străduim să-i educăm, dar ei nu vor să fie educaţi, cărora ne
străduim să le facem şcoli, dar ei cred învăţătura o samavolnicie, pe care...
În sfârşit, dl. Nica trecu de ei şi fu nevoit să traverseze alt grup... De parcă
alfabetizarea le-ar da o şansă ţiganilor. Când nici românii super-instruiţi nu au
vreuna!, îşi spuse el, considerându-se însuşi un român bine şcolit...
― O scamatorie!, vocifera un alt bătrân, la fel de sobru sau sumbru
îmbrăcat ca şi domnul dinainte, cu un costum aproape la fel, parcă tras la
indigo. Dl. Nica nu-l cunoscuse direct, dar ştia că e un fost securist. Altceva
nu auzise despre el şi chiar dr. Mânzescu de-ar fi fost întrebat, n-ar fi ştiut
cum să-l deoache. Unele secrete se păstrează cu sfinţenie... E o scamatorie!,
spunea domnul. Cum de au acceptat oamenii ca într-o ţară liberă ca a noastră,
să existe o lege prin care Preşedintele Patriei să nu aibă dreptul decât la
două mandate Cum să ai stabilitate dacă nu ai un Preşedinte ales pe viaţă
Regii nu domneau o viaţă Nu vedeţi, e cusută cu aţă albă! Vor să-l elimine
pe Iliescu cu orice preţ. Nimeni nu ţine seama că poporul îl vrea. E ca şi când
ai zice că votul oamenilor nu are valoare. Nu era şi înainte tot democraţie
Nu se făceau alegeri şi înainte Doar că nu se bagateliza, ca acum, acest
act. Legea nu mai ţine azi cont de voinţa poporului. Elimini omul care nu-ţi
38