Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

escale contemplative - Noua Europă
EUGENIA VÂJIAC
Cu piciorul prin Berlin (I)
C
Ex Ponto nr. 3, 2011
200
uibul păsărilor argintii se bucura de căldura şi lumina dimineţii de iulie care
promitea zboruri line proiectate în cele patru zări. Forfota de pe pista de
zbor nu lăsa răgaz să te bucuri de cerul limpede care se înroşea la orizont şi
făcea să se înalţe în triumf soarele rotund şi fierbinte. Totul în jur era plin de
zumzet ca într-un stup de albine, cu sarcini precise contra cronometru pentru
că timpul este măsurat cu exactitate pentru fiecare dintre păsările care urcă
sau coboară.
Am intrat prin burduf în burta uneia dintre ele şi m-am cuibărit între aripi
cu bună dispoziţie şi cu sufletul plin de speranţe. Când avionul a început să
ruleze încet pe pistă am avut vreme să văd respiraţia naturii care, în primele
momente ale zilei, încerca să-şi scuture roua dimineţii şi s-o trimită la rădăcina
ierburilor vii ca acestea s-o soarbă cu iuţeală până nu apucă razele lacome
şi fierbinţi s-o ia cu ele în susul cerului.
Apoi avionul şi-a iuţit alunecarea, şi-a învârtit din ce în ce mai repede
elicele şi s-a hotărât dintr-odată să se desprindă de pământ, să-şi ascundă
cu grabă roţile în suveica trupului şi să se depărteze, cu noi în zbor, tot mai
mult de pământ. Abia dacă am avut timp să iau în gură bomboana ce mă
ajuta să nu-mi păcăne urechile la diferenţa de presiune. Priveliştea ce ni se
arăta dedesubt, atâta cât o mai puteam vedea, era generatoare de frumos şi
încântare, prin ordinea holdelor aurii, liniile drepte ale hotarelor proprietăţilor,
pădurile răzleţite pe întinderi mari, râuri ce se întretăiau cu şosele, aşezări
omeneşti în culori vii, maşinile devenite puncte în mişcare pe drumuri ca firul
de aţă şi în sfârşit munţii adunaţi unii într-alţii, înverziţi sau suri, cu urme de
zăpadă în văgăuni, cu comori ascunse în pântece, chemători la drumeţii lungi
chiar şi de aici din împărăţia văzduhului, de unde îi vedeam din ce în ce mai
mici, până au dispărut şi ei, şi ne-au lăsat în voia norilor printre care treceam
cu gijă, poate cu îndrăzneală, căci erau prietenii piloţilor.
Destinaţia mea era Berlinul, dar zborul a fost segmentat în două. În prima
etapă am mers până la Viena, unde numai am schimbat avionul şi apoi Viena-
Berlin, ca singura posibilitate să ajung în acelaşi timp cu fiul meu, ce venea
din America, via Londra. Nu mi-a fost greu să mă descurc în aeroporturi, deşi,
de fiecare dată, plec cu o teamă teribilă că nu reuşesc.
Plecasem fără bagaj, numai cu cel de mână, şi nu aveam decât să urmăresc
poarta de îmbarcare pentru ceea ce mă interesa, pe ecranele la îndemâna