Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Daniel Corbu:
„Toate măreţiile lumii s-au întâmplat
pornind de la un vis”
S
― Sunteţi, aşa cum şi zecile de cronici scrise despre poezia dumneavoastră
o confirmă, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi ai generaţiei
optzeciste; un adevărat îmblânzitor al cuvintelor, cărora le cunoaşteţi
foarte bine puterea. Totuşi ce înseamnă a fi poet în acest veac pe care-l
numiţi „prezent etern”, „corigent la visare”
tarea de îmblânzitor al cuvintelor mi se potriveşte. Poate fi şi o ocupaţie, aşa
cum o ocupaţie poate fi privitul prin nervurile frunzei. Dar puterea cuvintelor
n-o cunosc. Biblia începe cu „La început a fost cuvântul”, baza fiinţării lumii
şi nu întâmplător mantrele aruncate de şamani erau un cuvânt sau un grup
de cuvinte care puteau nu numai face rău, dar chiar să ucidă. Prin urmare,
şi poeţii sunt sclavii cuvintelor, tertipurile lor pentru ca un cuvânt să se aşeze
la locul său şi să dea strălucire unui text critic seamănă cu ale îmblânzitorilor
de lei. Asta pentru că au trecut acele timpuri în care poetul (de acum patru
mii de ani, să spunem!) obţinea efecte poetice doar prin rostirea unor cuvinte
precum copac pasăre spumă de mare. O numire ca asta te trimitea, fără niciun
fel de paşapoarte vizate, într-o stare poetică. Iar pe poetul de atunci mi-l
închipui având o linişte olimpiană, chiar dacă scria Povestea lui Ghilgameş,
Rāmāyana, Rubayatele sau Cântarea Cântărilor.
Aţi observat bine că vorbeam într-un poem de tinereţe despre acest timp
că e „corigent la visare”. E o constatare întristătoare nu numai pentru poeţi.
În lumea asta toate măreţiile s-au întâmplat pornind de la un vis. Dar în perioada
noastră modernă – postmodernă lucrurile s-au schimbat. Cum spunea
şi bunul Eminescu, modelul în absolut al oricărui poet român adevărat: „Iar
în lumea cea comună a visa e un pericul,/ Căci de ai cumva iluzii, eşti pierdut
şi eşti ridicul”. Ei bine, a scrie poezie în aceste vremuri: ce ocupaţie donquijotescă!
De mai bine de un secol avangardismele, integralismele, tehnicile
postmoderniste ale discontinuităţii şi pluralismului, limbajele experimentale
au complicat totul. Şi, fără îndoială, poetul a decăzut din rolul de sacerdot al
cetăţii, de apostol al umanităţii, însă poezia, îmi place să cred, va reveni la
simplitatea ei presocratică.
Ex Ponto nr. 3, 2011
― În ce împrejurări aţi scris prima poezie şi cine v-a ascultat (citit)
pentru prima dată creaţia
― Sunt născut la Târgu Neamţ, un orăşel din Munţii Neamţului, dar
am copilărit la Vânătorii de Neamţ, sat la hotar cu Humuleştii celebri, aflat
în dreptul Cetăţii Neamţului, răsfirat pe firul Ozanei. Prin urmare, născut în
miraculosul ţinut al Neamţului, bălăcit toată copilăria în ştioalnele Ozanei.
14