Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

IOAN FLORIN STANCIU
Des-facerea lumii
Pentru că nouă, care-am sosit după ce Dumnezeu a făcut
lumea, nu ne-a mai rămas decât s-o distrugem.
Apocriful necredinciosului Toma
U
Ex Ponto nr. 3, 2011
ltimul sediu al CAP-ului fusese amenajat, pe la începutul anilor '80, într-o
magazie dreptunghiulară de piatră, care, străjuită de nuci uriaşi, încheia latura
de est a satului, de mai mult de-o viaţă de om. Iar primii colonişti sosiţi
dinspre Cadrilater îşi aminteau că bulgarii care tocmai plecaseră, prin schimb
de populaţie, îşi închiseseră acolo obiectele mai de preţ pe care nu avuseseră
răgazul să le încarce şi să le ia după ei, din prima, lăsându-l pe Peciu Mitcata
să le păzească, cu-o flinţă ruginită şi-un câine ciobănesc veşnic flămând.
De altfel, tot grindul era cutreierat de haite de câini părăsiţi care, în nopţile
cu lună plină, îşi plângeau lugubru stăpânii sau numai setea şi foamea, deşi
unii turbaseră tocmai pentru că băuseră apă salmastră din laguna Sinoe şi
pentru că începuseră să se mănânce între ei, după ce vitele rătăcite printre
lacuri descoperiseră o fâşie de trecere spre Portiţa şi spre Gurile Dunării, unde
se vărsaseră nevăzut în marea de turme ale gospodarilor ostroveni.
Oricum, de la început, clădirea perfect dreptunghiulară, care era cea mai
bătrână, cea mai înaltă şi cea mai solidă de-acolo, degaja o nobilă eleganţă
a simplităţii şi-a simetriei, ca Acropolis, păstrând, cu umilinţă, proporţiile.
Şi, tot simetric, părea aşezată la marginea întregului pământ locuit, fiind
situată pe un piedestal pătrat de loess nisipos, cu frânturi de marmură albă
şi cu fragmente ceramice la suprafaţă (cam prea elaborat, ca să fie natural),
exact de cealaltă parte a promontoriului natural cu care se sfârşea, spre
Buhaz, podişul de cretă împietrită al Dobrogei.
Şi, tocmai de aceea, arheologii lui Pârvan scormoniseră pintenul acela,
în lung şi-n lat, ţinând cont că, timp de un mileniu, fuseseră atestate, prin
zonă, mai multe schele şi porturi efemere: genoveze, bizantine sau otomane
(Zanauarda, Grossea, Karakermen, Kara Harmanlâk, Castel Negra, Civitas
Nigra, Caraharman), care încercaseră să suplinească, temporar, colmatarea
naturală şi izolarea definitivă a bazinului portuar de la Histria.
Dar veneraţia de care s-a bucurat, până mai ieri, această hardughie anistorică
mi se pare firească azi, când mă gândesc că alte edificii reprezentative
62