Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

interpretări
ANA DOBRE
Balcanicul Miron Radu Paraschivescu
Motto: „De pretutindeni am cules otravă
Şi-o am păstrat drept cel mai mare bun,
Ca pe o floare scumpă, în inima bolnavă
Ce-mi bate-n piept cu aripi de lăstun…”
(Rod putred)
Cânticele ţigăneşti între cântecul de lume şi receptarea culturală (modelul Federico
Garcia Lorca); Mahalaua – periferie, geografie, sociologie; Erosul – între parodie
şi spirit ludic; Tipologie; Filosofia de viaţă; Intuiţia auditivă.
Motto: „Eu scrisesem Cântice ţigăneşti când l-am găsit pe Lorca”.
Î
Ex Ponto nr. 3, 2011
ntr-un interviu din 1969 cu Adrian Păunescu 1 , Miron Radu Paraschivescu afirma
ideea generaţiei sale, anume că un scriitor este autorul unei singure cărţi.
Acest lucru poate însemna două lucruri: că inspiraţia, temele fundamentale
se epuizează şi scriitorul se autopastişează în celelalte; că publicul va reţine,
va alege sau va selecta din creaţia lui doar una, reducându-le pe celelalte la
aceea considerată unică.
Acest mod de receptare este facilitat de scriitorul însuşi care îşi poate
„ajuta”, îşi poate susţine opera, literatura fiind „afacerea” lui: îi face publicitate,
o promovează. Talentul constă şi în aceasta, „un talent întreg” chiar, şi,
citându-l pe Rainer Maria Rilke: „Rilke zicea că dacă simţi că nu poţi trăi fără
să scrii, să-ţi organizezi viaţa în aşa fel ca să poţi scrie. Există, tot aşa de
bine, şi posibilitatea de a-ţi organiza opera scrisă, în aşa fel încât ea să promoveze”
2 . Iar el a făcut-o jucând un rol care a constat în asumarea condiţiei
de mahalagiu. Aceasta a făcut chiar ca să fie considerat de etnie rromă, ceea
ce este inexact. Originile sale au, se pare, rădăcini balcanice
În acelaşi interviu preciza că şi-a promovat opera într-atât încât a provocat
un „succes cam facil”, un „succes de simpatie”, ceea ce i-a pus în umbră
restul operei căci succesul facil înseamnă mai mult un eşec. „Succesul de
simpatie”, însă, nu este de neglijat, acesta deschizând gustul pentru poezia
lui. Aura simpatiei care înconjoară acest volum face ca problema receptării
să fie pusă într-un context mai larg, între vocaţie, farmec personal şi succes.
Este clar că omul avea şarm, un farmec personal, captiva, fascina, stârnea
reacţii. A avut şi succes provenit din ştiinţa (sau poate intuiţia…) de a oferi
publicului o carte care, cum spune Adrian Păunescu 3 „merită şi suportă
112