Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Asta, pentru că, în 1950, cu drug-ul sovietic bine înfipt în spinare, am
început colectivizarea agriculturii, adică chestia aia cu: Pune-ţi voi mâna pă
seceră, că vă dăm noi ciocanu’!
Şi, cât-ai zice aoleu, ne-a colectivizat, dă dracu ne-a luat!
Da’ tot Magazia noastră a fost buricu pământului, că, la-nceput tot acolo-au
adunat toţi caii pe care i-au scos cu toba, cu chirăiala şi cu puşca din grajdurile
noastre, ca să-i facă salam lu’ păgânu-ăla dă Stalin. Mânca-l-ar Samodiva,
ghiudem, să-l mănânce!
Şi tot acolo-au vârât şi primul tractor sovietic, un KD pă şenile, care mergea,
când mergea, numa’ pă bază dă carne, ouă, lapte şi brânză. Că nouă
ne-a rămas numai loboda, ştevia şi cu ceapa.
Şi tot aşa, până pe la începutul anilor '80, când ultimul preşedinte, tov. Gică
Cioroianu s-a gândit să facă, din Magazia Noastră, un fel de Casa Poporului,
bre! - în care s-adune la un loc toate, dar toate birourile C.A.P-ului Omul Nou
(adică, Omul-Bou, cum îi zicea toată lumea.)
Iar, cum C.A.P-ul avea mii de hectare nedeclarate prin bălţi, sigur c-am
făcut cincinalu-n trei ani jumate şi-am căpătat aprobarea să cheltuim şi să
renovăm. Ba chiar ne-au trimes şi vro trei echipe de tovarăşi sulifrici, de la
oraş, care, după ce-au râcâit zidurile, pe dinafară, le-au raşchetat, le-au fasonat
şi le-au încolorat, de credeai că-i Hotel Rex, dân Mamaia. Înăuntru însă,
au bătut parchet cum îi sticla, au văruit tavanul, oglindă, şi-au agăţat acolo
o mie şi una de neoane, care, când era aprinse toate odată, damblageai,
vrând-nevrând, dacă nu rămâneai orb, ca râma! Că, la sfârşit, au adus şi-o
mie de plăci duble de PAL melaminat, cum nici nu mai văzusem noi, neam
dă neamu’ nostru, şi-au încopciat înăuntru un fagure de camere, colidoare şi
odăiţe, că, dacă dai colţu, nici nu-ţi mai găseai singur curu. Că numa’ Birou’
Preşedintelui avea singur vro treij dă metri patraţi: cu recamier, lavabou,
săpun, oglindă, pieptene, radio, telefon, televizor şi cu veceu personal, ca la
preşedinţii Americii. Păi, ce te joci!! Da’ noroc mare a fost că nea Gică nu ştia
să cetească, că-nnebunea, tată, dă câte cărţi îi puseser-ăia acolo! Şi mai era
şi-un birou pentru secretară – o molimă, fătu-meu, care să futea şi cu ochii!!!
Pe urmă, contabili, socotitori, pontatori, câte-un birou pentru fiecare, neică,
ca să nu să-ncurce la frecat barba şi la ros-os. Plus Camera Agronomului şi
Colţu’ Agitatorului, şi recesământ şi cadastru şi taxe, amenzi, reţineri, dări,
cote şi impozite, dă’ rămâneai fără pene pă tine, ca gâsca opărită!
Că era toată treab-aia, cum îi farfuria cu colivă, pentru muştele verzi,
nepoate!
Păi, ce să-ţi mai povestesc, c-aveau şi-o bucătărie în care se gătea numai
pentru ei, iar Mitu Glonţ, brigadieru-sezonier de la grădină, pusese, într-o
aplecătoare afumată din spate, un căzănel pentru ţuică - inox sută la sută! -
care bolborosea, zi şi noapte, ca termocentrala de la Ovidiu. Că umblau toţi
ca strafiile, ţiindu-se de garduri!! Curat, Spitalu dă Glumeţi, secţia Furioşi!
Eu, unu, am fost numai o dată p-acolo, că, cum intrai, te luau în balon ăia
de la biruri şi taxe, care nu te lăsau până nu-ţi luau şi fesu’ dân cap. Am fost c-o
cerere, ca să-mi dea şi mie voie să m-angajez pălmaş la USAS, la acid cufuric
d-ăla, c-aveam acolo un leat care câştiga şi-o căciulă de sute, pe-o lună.
Da’ aici, la birouri, era numai poze şi săgeţi şi ziare lipite peste tot şi stele, şi
secere şi ciocane, şi lenini şi stalini şi toată ceat-aia dă draci bărboşi care, cred
io, că se certa între ei pă mămăliga şi pă brânza dă la mine, dân traistă.
Ex Ponto nr. 3, 2011
65