Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
trădare, imposibilitatea de a duce până la capăt o promisiune sunt caracteristici
ale acestei lumi care arată o precaritate morală sau o absenţă a preocupării
morale. Modul lilial, ingenuu în care îşi calcă promisiunile, incapacitatea de
a-şi ţine cuvântul îi plasează mai ales în amoralitate, căci ei eludează orice
preocupare de morală. Par că nu au conştiinţa moralităţii. Confuzia morală
în care trăiesc fac ca delaţiunile, trădările să aibă un aer firesc. E o lume a
machiaverlicului, a învârtelii, a compromisului cu pitorescul moral al unei lumi
de alt fel - extatică prin inadecvare la sistem, la normă.
Există şi o structură psihică a acestui homo balcanicus – modul lejer de
a aborda problemele vieţii, hazul de necaz, „sarcasmul fanteziei” 31 , credinţa
că „viaţa după capriciul poftelor ar fi mai frumoasă” decât viaţa cu strădaniile
şi tihna ei modestă 32 .
Lumea lui Miron Radu Paraschivescu este mai mult levantină decât balcanică,
levantinismul fiind echivalat cu machiaverlicul, corupţia atitudini care
rezidă în ideea că legile există pentru a fi încălcate, ocultate.
Tipologia balcanică aşa cum s-a constituit ea în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea, oscila între centru şi margine, istorie şi mahala definind
un topos contaminat de opoziţia dintre Orient şi Occident. Ceea ce se defineşte
prin raportare la Orient devine balcanic şi, implicit, retrograd. Ciocoiul,
parvenitul aparţin tipologiei balcanice, o tipologie cu însemnele satirei, ale
sarcasmului.
Tipologia tragică se adaugă ca o altă dimensiune ce se constituie ca
topos cu însemne ale exoticului în proza lui P. Istrati, raportarea rămânând
aceeaşi: Orient/Occident. Tipul homo duplex este integrat viziunii satirice.
Sunt lumi în care conştiinţa moralei există şi acţionează. În cânticele lui Miron
Radu Paraschivescu, preocuparea de morală nu există, cuplurile sunt melodramatice
atinse de sentimentalismul desuet şi caricat derivat din gesturile
mari patetice, resimţite ca nobile, boiereşti şi, de aceea, imitate. Tipologiile
sale se definesc prin integrare în viziunea empatică, de consonanţă cu lumea
mahalalei. Filosofia de viaţă duplicitară, amorală îl defineşte şi pe Terente,
pe Rică, „fante din Obor”, ca şi pe pictorul trădat, pe seducătorul din Hanny,
pe înşelatul din Nevasta mincinoasă. E o filozofie de viaţă caracterizată prin
refuzul moralei, prin duplicitatea amorală pentru care tipul homo duplex le
ilustrează şi le înglobează.
Adeziunea la filosofia de viaţă a acestei lumi este definitorie şi atrage
atenţia asupra asumării condiţiei de mahalagiu, iar La Calu’bălan, Rugăciune,
Cântic de fată mare, Cântic de paj o dovedesc. În acest context, Cântic de
paj, „un Luceafăr de şatră”, este reprezentativ prin refuzul altui mod de viaţă
în afara celui după capriciul poftelor. Acest epicureism le motivează toate
manifestările. Iată în limbaj solemn, o mărturisire de adeziune la mentalitatea
acestei lumi: „- O, soţ iubit şi prinţ al meu,/ Mi-ai spus acum un an/ Că vrei să-ţi
fiu stăpână eu,/ O fată de ţigan!// C-un înger m-ai asemănat,/ Al nopţii, şi cu
luna,/ Dar aştrii nopţii, ai uitat/ Că pribegesc întruna,// Că negrul e culoarea
lor/ (Pe câte bag de seamă)/ Şi-n noaptea neagră, tainic dor/ Pe drumuri lungi
îi cheamă.// Cât mi-eşti de drag, ţi-am dovedit// Când am rămas cu tine,/ Dar,
iată, azi m-a podidit/ Un dor de neguri pline.// Rămâi cu bine, dragul meu!/ I-a
spus a lui crăiasă,/ Că eu voi pribegi mereu,/ Doar drumul mi-este casă…”
122