Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

mărturisiri
AL. SĂNDULESCU
S
Debuturi
In memoriam Dumitru Crăciun,
bunul meu profesor de limba latină
crisul m-a atras de timpuriu. Descopăr în arhiva mea sentimentală fragmente
de jurnal de prin 1942-1943, deci de pe la 13-14 ani, și poezii de pe
la 16-17 ani. Încercarea de a publica versuri datează din ultimele clase de
liceu, când am trimis o poezie la Revista literară (1947), al cărei redactor-șef
era Miron Radu Paraschivescu. Educat în spiritul școlii haretiste și pasionat
de umanioare, am scris pe atunci, printre altele, o poezie dedicată lui
Ovidiu (Publius Ovidius Naso), marele exilat de la Tomis. Cu naivitățile ei,
începea cu un citat în limba latină din epitaful poetului, drept motto: „Dicere
Nasonis molliter ossa cubent.” (Trecătorule, să spui: oasele lui Naso să se
odihnească în pace). Și urmează textul:
Mă-ntorc la fericirea de-altădată,
Mi-ndrept privirea spre vremuri de demult,
Citesc ades din cartea-ți minunată
Și câteodată plâng când o ascult.
Ce-ai suferit sărmane bard al mării!
Te-a relegat Augustus în îngheț,
Metamorfozele, Amores, Ars amandi,
Damnate, vai, cu ură și dispreț.
Ai tremurat, te-ai învelit cu gerul,
Un bulgăre de gheață, căpătâi,
Tu, ce-ai cântat pământul și tot cerul,
Repovestind legenda faptelor dintâi.
Șirag de lacrime ți-au curs pe straiu-ți
Și s-au prelins peste pământ hain;
Plămada țării tale de ți-o cauți
Ai s-o găsești la Pontul Euxin.
O, trecător, ce-i moștenești și graiu-ți !
Ex Ponto nr. 3, 2011
145