Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

conotaţii simbolice se suprapune sau pe alocuri lasă să transpară de dedesupt
o realitate fadă şi inexpresivă din univesul nostru citadin. Încerc astfel să-mi
motivez gestul creativ, căutând răspunsuri lămuritoare pentru a putea înţelege,
atâta cât îmi este cu putinţă fenomenul, să-l cântăresc cumpătat cu mintea
de designer şi cu sufletul de plastician.
►Prin compoziţiile desprinse din cotidian caut să identific acel dialog
atât de necesar, dintre făuritorul de produs artistic şi consumatorul de
artă într-o societate în care toate domeniile se supun legilor publicităţii.
►...Nu caut să realizez peisaje frumoase, idilice, ci doresc să transmit
prin manifestarea plastică aleasă, un peisaj anume, un peisaj văzut, trăit,
simţit , ca expresie a gândului şi imaginaţiei mele.
►Marea m-a fascinat întotdeauna aşa cum au facut-o şi numeroasele
bărci trase la mal sau chiar abandonate în pragul iernii pe nisipul din zona
pescăriilor şi a portului Tomis Constanţa. Fiecare pare să aibă povestea ei pe
care cu discreţie o spune şoptit celui care are timpul şi răbdarea să asculte.
Atunci când mă aflu în preajma lor simt că pătrund fără să vreau în intimitatea
cuiva, uneori pare că barca mă priveşte cu subînţeles, alteori pare că ţine cu
tot dinadinsul să-mi povestească viaţa lăsându-mă să-i ating iluzoriu formele
cu ajutorul creionului sau cărbunelui.
►De multe ori, după plăcutele şedinţe de documentare în zona costieră,
privind schiţele, simţeam în compoziţiile mele, bărcile vechi şi îmbătrânite
asemenea unui organism uman oprit să se odihnească la umbra unui pâlc
de mărăcini sau arbore deşirat. M-a impresionat cândva o barcă spartă şi
abandonată printre dunele de nisip şi spini pe malul pescăriei din Mamaia,
în lumina caldă a unui apus târziu de toamnă. Cicatricea ei m-a făcut s-o
privesc tăcut, fără putinţă şi s-o păstrez ca pe un lucru de preţ într-un ungher
al minţii mele. O bună bucată de vreme am desenat şi redesenat o ambarcaţiune
abandonată printre tufe de stuf şi mărăcini în vechiul port Tomis. Am
avut ideea de a o desena periodic dorind să arăt cu tot dinadinsul şi celorlaţi
soarta ei, cum se degrada şi devenea din ce în ce mai tristă, însă pentru
mine părea fascinantă şi parcă tot mai frumoasă într-o armonie cromatică
perfectă cu mediul înconjurător, scăldată de fiecare dată parcă de un alt soare
blând şi binevoitor, de la o săptămână la alta până a dispărut.
►Trăiesc cu sentimentul că fiecare barcă pe care o desenez, şopteşte
repetând pentru mine, la nesfârşit o poveste necunoscută care-mi incită imaginaţia
şi-mi crează aceeaşi emoţie ca şi prima oară.
Ex Ponto nr. 3, 2011
91