Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr. 3, 2011
e un singuratic, hoţ în umbră, şantajist persuasiv şi înconjurat de nostalgici
ai fostei lor înălţări, ce nu se vor mai înălţa vreodată şi care şi-au adjudecat,
ce, se întrebă dl. Nica şi răspunse cu dispreţul şi sarcasmul cerute de-o
comparaţie sau de-o metaforă: „lumea artei”! Ce aşteptau toţi de aici, afară
de câţiva naivi, sau pierde-vară, ca dna Leopoldina, de la Orfeanu Harfistul
promisese că face un partid. Dar nu se încumetase încă. Se împotmolise la
statut şi reguli interne. Cei de aici, erau lumea politică ratată şi cum să lupte
ea cu domeniul public, reprezentat de primar
Tocmai când gândurile dlui Nica ajunseseră la această adâncime, poetul
Porumbelu îşi înălţă iar glasul:
― Au oare nu e casa scumpei noastre gazde, Pitic Orfeanu, o cetate,
însăşi Troia cu ziduri nerăzbite, la chemarea căreia vin la război zeleienii,
adrasteienii, pithienii, tereienii, percotienii, pelasgii, ciconii şi tracii... paionii,
pephlagonii, emeţii... alizonii, mysienii Da, întocmai aşa este...
Dl. Nica gândi, în acea clipă, că oare la cine s-o gândi poetul când îi
numeşte pe aceşti pelasgi şi traci şi mysieni Are în vedere poetul niscaiva
oameni mari ai urbei, urmat fiecare de-o mulţime, ce ar veni la chemarea lui
Pitic Orfeanu, ori tot ce spune el nu-i decât o bălmăjeală de poet, fără vreun
cifru, adică lipsită în miezu-i de orice realitate Şi dl. Nica zâmbi la gândul
că ar putea urca el însuşi pe scenă, să-i ia microfonul poetului din mână şi
să înşire el însuşi în vorbe armatele lui Gică Rasol, de la arcadieni, asanţi,
beoţieni şi danai, până la micenieni, perhabi, spartani şi triccieni. Că doar şi el,
chiar dacă nu era un om cult, avea o memorie fabuloasă. Astfel, două armate
ar sta faţă în faţă şi războiul ar căpăta bărbăţie, măreţie. Numai că războaiele
la noi, în societate, îşi spuse dl. Nica, nu se dau pe faţă, ci pe ascuns,
cu un sârg al prefăcătoriei şi minciunii ce nu cer strop de vlagă trupească şi
de vitejie, ci doar minte vicleană, răutate şi lipsă de scrupule. Prefăcătorie,
ipocrizie, duplicitate, făţărnicie – şi toate celelalte sinonime potrivite, a toţi
procleţii lumii româneşti.
În sfârşit, Pitic Orfeanu, deşi bucuros de laude, văzând că slăvirea ce
i-o făcea poetul nu mai conteneşte, urcă pe estradă, îi descleştă mâna lui
Porumbelu de pe microfon, îi mulţumi pentru frumoasele cuvinte şi îl pofti să
coboare între invitaţi.
― Dragii mei – spuse el. Mulţi ştiu că din fragedă juneţe am studiat harfa.
Dar cum în vremurile de tristă amintire oamenii nu erau lăsaţi să-şi împlinească
harul, am fost nevoit, ca mulţi alţii, spre a-mi câştiga firimiturile de pus pe
masă zi de zi, să cânt la keyboards – la keyboard sinthesizer şi apoi la boss
bass synthesizer, care impresionează mai adânc femeile... Deşi vremuri aşa
grele, recunosc, uneori le ducem dorul. Nu se mai poate juca azi măcar un
barbut, fără zaruri măsluite, ca pe vremea aceea, fiindcă azi nu mai există
aşa mari caractere ca pe-atunci, nu mai e atâta curaj, spiritul de sacrificiu a
fost uitat. Vă spun eu asta, un om pe urma căruia vin multe vorbe grele, unele
chiar sfruntate. Un om care a absolvit zece clase obligatorii! Dar şcoala nu e
mare lucru. Modestele mele puteri şi talente m-au dus spre alte zări. În anul
de graţie una mie nouă sute optzeci şi şapte, în plin comunism, dragostea
pentru harfă şi electronică a îndreptat sărmanele-mi puteri spre o invenţie.
Divină. Eu am inventat harfa electronică – iar asta valorează în ochii mei
mai mult ca toată şcoala făcută, de pe urma căreia cu ce m-am ales Abia
de ştiu ceti! Valorează cât un doctorat! Mai mult chiar! Cât becul lui Edison,
aflat în fiecare casă! Harfa electronică, dragii mei! De nu ar fi fost inventată
de mine, aş spune că e un instrument epocal. Cum însă eu l-am inventat, îmi
44