Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

marginea dinspre Ghiaurchioi, nici nu se mai zărea dăloc, că le-acoperise tizicu
şi prafu până dincolo de horn, ca zăpada dă la Siberia, bre. Numai negară şi
păiuş şi canafuri şi papură tocată şi gogoşi d-alea dă mărăcini peste tot! Că
intraseră şi peste noi şi în case!
Acuma, eu cred că să supărase şi ceru pă noi. Că era când roşu ca focu’,
când vânăt ca buba, când negru ca păcura. Iar uliţele era ca neşte râuri dă
praf şi dă frunze uscate şi, când te duceai oareunde, te scufundai până-n brâu
şi până-n butucu’ dă la roata căruţii.
Da-ţi dai seama ce-a fost, când a plouat! Că eu, aşa glod şi-aşa fleşcăială,
n-am mai văzut decât odată, dămult, la Silistra când, chiar în mijlocul
târgului, la Hanu lu Rusi Cavasu, un deliu călare s-a-necat în mlaştină, cu
cal cu tot. Asta e!
Iar pe urmă, vântu-ăla a împins toate apele dinspre Razim şi Sinoe şi-a
acoperit tot grindu’ Chituc, bre, cu stâne şi cu cherhanale cu tot, iar, apoi, a năvălit
peste limanul de la Histria şi Săcele, până-n buza satului nostru. Uite-aci,
după colţ. Că doo luni am trăit pe-o insulă pustie, ca Sfăntu Dănilă Sihastru,
ăla. Însă peşte am avut, ca-n Maliuc, c-a ieşit crapul la bătaie şi toată lumea
era la vânătoare prin smârcuri: cu roata, cu ţeapa, cu minciogu, cu bâta, cu
ce se găsea. Că numai eu am umplut atunci o putină dă icre, nepoate.
Da cel mai greu şi mai greu a fost cu apa dă băut. Noroc cu ploaia!
Că toate zoaiele-alea dân bălţi năvăliseră şi-n apa fântânilor, care era
acuma verde-galben-maro şi plină dă lintiţă şi puţea a peşte mort şi-a pişat
dă broaşte, dă nici nu puteai s-o atingi, că făceai negi pă deşte. Şi totu-a
mers, cum a mers, pân’ s-a umplut fântânile-alea dă broaşte - câte-o sută,
două-n fiecare fântână, crez eu. Că, mai târziu, când le-a venit vremea dămperecheat
şi s-a pus broscoii pă orăcăit, făcea un lărmălău şi-o hărhăială,
de zumzăiau geamurile şi cădea varu’ după pereţi. Păi, o săptămână-am
dormit toţi cu ceară-n urechi, că să-ntărâtasă şi câinii şi toate lighioanele, dă
să clătina temeliile lumii şi-ţi crăpa pipota-n tine!
Şi-atunci s-a prăbuşit şi limb-aia dă pământ dinspre Vicus Celeris şi-au
ieşit la iveală ziduri peste ziduri şi oale şi momâi şi amfure d-alea şi cenuşi
de cenuşi şi morminte peste morminte sau morminte care ţineau în braţe
alte morminte, cu morminte de morminte în ele. Ca la Trâmbiţa Apocalipsei,
mă băiete!
Tocmai d-aia, prin 1990, când au venit americanii, ca să facă un poligon
NATO, aici, pă Capul Midia, mai întâi şi-ntâi, a-ntrebat (Hambarn! Hambarn),
adică, dacă n-avem cumva vreo Magazie-aşa, mai solidă, ca să-nchidă ei
acolo rachetele-alea albastre şi-ascuţite ca neşte păstrugi.
― Bă, mi-a povestit dom’ Ştefănescu atunci, a zis sergentu-ăla al lor, că
ei, americanii, au fost şi pe lună, dar aşa sărăcie şi praf ca p-aici n-a găst
nicăieri.
Ex Ponto nr. 3, 2011
Păi, îţi dai seama! Când e vorba dă făcut praf, noi suntem primii!!
68