Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

dar mai potrivit e să o fure. Se pregătea să facă pasul important, adică să
intre în sat, iscodind de cel mai de aproape, dar în aceeaşi dimineaţă satul s-a
îmbogăţit, pentru o zi şi o seară, cu nişte oameni în alai scurt, care urmau să
plece spre apus, să treacă fluviul, apoi linia avansată de apărare a Imperiului,
şi să propovăduiască printre barbarii atârnaţi de munţi, adică printre barbarii
cei statornici... El, deşi ignorat, deşi atunci ar fi putut găsi o clipă bună faptei
din gând, Şi-a adus aminte de nişte trecuturi ale Sale, Şi-a uitat gândul şi a
plecat, ca să revină, în toiul unui ritual ţinut de oaspeţi pentru zeul lor şi pentru
lume şi pentru păcătoşii de dincolo şi dincoace. Avea să o tragă pe fată din
ungherul ei, nevăzut şi neauzit, să o lege, să iasă din sat, să se oprească abia
într-o spinărie, să o trântească pe nişte ierburi, să-şi dezlege funia-brăcinar
şi tocmai atunci să-Şi amintească din nou de trecuturi, să ofteze, să renunţe,
să se încingă din nou, să dezlege picioarele fetei şi să-i dea drumul, iar dacă
a prins, peste puţin, un mistreţ tânăr, încurcat în spinărie, dacă l-a hărtănit,
l-a fript şi l-a mâncat, a fost foarte bine...
Da, înţelesese încă o dată; provincia se liniştise şi se dezvolta, cetăţile
vechi primiseră sprijin din partea altora, ridicate între timp, se refăcuseră unele
drumuri şi apăruseră sate, sate cu oameni şi noi, şi vechi...
Dar teama şi grija pentru ce ar fi putut aduce stepa, asupra locului,
rămăseseră. Şi treceau săptămâni şi anotimpuri fără ca teama şi grija să
pălească...
Se ocupa atent de vin, când era să se ocupe de el (dar uneori vizita, în
bordeiul-beci, oalele tot mai dese, numai aşa, ca să le viziteze) şi se suia la
fel de des pe colina-turn, dar de băut bea rar şi nu se îmbăta niciodată, iar
din punctul de observare nu o vedea măcar pe Alba, neclintită în plăcerea de
a-L spiona, nevăzută, de jos.
După aceea, a câştigat un obicei: acela de a bea, uneori, câte o ulcică,
cocoţat pe colina- turn. Iarna (mai din scurt) dar şi vara. Ziua sau noaptea,
după cum Îi răsărea cheful. (Alba începuse să-şi părăsească plăcerea.) Încă
puţin, şi ajunsese să iasă numai noaptea, pentru că, poate, se simţea bine
sub stele sau (şi) sub norii nopţii. Bineînţeles, nopţile de vară erau cele mai
bune; atunci sta pe colina- turn mai mult şi bea şi mai mult vin...
Fetele rămăseseră să facă de pază ziua.
Într-o noapte ca acelea, bune, coborând din punctul lui înalt, din două
salturi, pe lângă trepte, a văzut sau, mai degrabă, I s-a părut că vede o siluetă
foarte scundă, altfel omenească, apărând şi apoi dispărând în şi după colţul
casei mijlocii. Şi-a zis că e vreo fată care îşi leapădă necurăţeniile trupului şi,
cu toate că şi asta era de mirare sau chiar de necrezut (silueta era prea mică
fie şi pentru cele mai tinere) a uitat întâmplarea după câţiva paşi.
A dormit liniştit, în acel rest de noapte, dar a visat şi a ţinut minte visul: se
alegea că nişte lespezi uriaşe de piatră albă Îl apăsau pe piept, în timp ce El
se vedea dormind, se sufoca şi nu putea să se mişte. S-a trezit răcnind, lac
de sudoare, iar Roşcata-fără- ureche, care dormea alături, trezită cum fusese
trezită, a leşinat...
Pentru că, aşa, din nimic, animalele începuseră să refuze să iasă din ţarcuri
dar şi mâncarea adusă sub bot şi păreau că tânjesc, El a tăiat un noaten şi
un ţap tânăr şi a făcut să fie un festin, în seara-noaptea aceea, chiar stropit
cu puţin vin. La sfârşit, spre dimineaţă, a poftit să Se împreuneze cu Pia. Pe
când o ducea în braţe, pe cea mai tânără dintre vârstnice, la coliba Lui (cea
mare), I s-a părut că vede iar piticania-umbră, dar nu a dat importanţă pentru
că, imediat, a văzut-o în pragul colibei pe Chioara şi a gonit-o de acolo, furios,
Ex Ponto nr. 3, 2011
53