Nr. 3 (32) anul IX / iulie-septembrie 2011 - ROMDIDAC

insinuându-se în concret. Frica şi răul sunt interconectate în acest arhetip al
Umbrei, personalizat de Diavol, cel care dezbină. Umbra şi dominaţia acesteia
sunt simbolul involuţiei individuale, regresul spre condiţia de brută, tocmai
condiţiile de desfăşurare a regimului comunist.
De fapt, experienţa comunismului este în imaginarul literar al perioadei
asociat unei căderi infernale într-un bestiar primordial.
Motivul răului proteic circulă în vârste diferite ale literaturii din perioada
comunistă, în romane care pot fi mai mult sau mai puţin incluse acum în
domeniului literaturii traumei. De la D.R.Popescu, Fănuş Neagu şi Augustin
Buzura la I.D.Sîrbu şi Herta Müller ş.a. este explorat imaginarul tenebros al
comunismului la diferite paliere, dar conservând aproape intactă imaginea
insinuării ameninţărilor negative sub forma elementelor naturale care în cea
mai perfidă şi mai perversă dintre instanţele sale, se substituie elementelor
naturale, în speţă aerului. Intruziunea este definitivă şi imposibil de eradicat
devenind mediul infectat care îşi va ataca în orice moment membrii din proximitate,
prin actul acestora de respiraţie, prin care incorporarea şi devenirea se
face întru acelaşi mare organism care pulsează în ritmul în care i se dictează.
Liberul arbitru şi orice voinţă decizională proprie este abolită, cadrul exterior
devenind un tip de mediu amniotic în care individul se naşte pentru o condiţie
nouă, esenţial pervertită.
La Gabriela Adameşteanu, în Dimineaţa pierdută, după întâlnirea cu
sistemul inchizitorial, pentru familia Scarlat, frica devine un mod de a fi,
sustrăgându-le esenţa şi conturându-le existenţe spectrale angajate într-o
repetitivitate absurdă. Impulsul natural este cel de autoanulare, de ştergere a
datelor trecutului lor şi de plonjare într-un anonimat clonat. Criza identitară este
unul dintre motoarele literare de la sfârşitul comunismului, care antrenează
noua generaţie de scriitori într-un proces mult mai dinamic de demistificare.
Formulările şi perspectivele artistice asupra motivului fricii şi a răului proteic
configurează o reţea susţinută de elemente mitologice ale unui inconştient
colectiv rezultat din experienţa comunismului românesc şi rămase mai târziu
la baza miturilor postmoderne, ca elemente refulate ale unui trecut tenebros,
care au rezistat exorcizării şi încă bântuie formele imaginarului artistic postdecembrist.
Desigur, o altă direcţie de cercetare în acest sens ar putea fi constituită de
dihotomia dintre tipul de scriitură feminin şi cel masculin din această perioadă
şi experienţele lor de tip limită. De asemenea, un studiu comparat între generaţia
literară ‘60-’70 şi ’80 privind continuitatea unor aspecte ale imaginarului
literar şi modificarea altora ar releva o întreagă structură defensivă împotriva
mitologiei ,,oficiale”, explorată apoi şi în anii postdecembrişti prin literatura
confesivă şi temele culpabilităţii.
1. Evelina Cîrciu. art. Mitul în romanul românesc postbelic în rev. România literară, 2008,
nr.33
2. Lois Parkinson Zamora, Wendy B. Faris (edit.). Magical Realism. Theory, History, Community,
Duke University Press, Durham & London, 1995, pag.6
3. Lucian Boia (coord.). Miturile comunismului românesc, Ed.Nemira, Buc, 1998, p.46
4. Al.Zub. Mituri istoriografice în România ultimei jumătăţi de secol în Miturile comunismului
românesc, p.89
5. Cf. Constantin Noica. Scrisori despre logica lui Hermes, Ed.Cartea Românească, Buc,
1986
Ex Ponto nr. 3, 2011
155